Am citit, zilele trecute, cu mare încântare, articolul de primă pagină despre Rareş Voicu. Îl admir şi ador deopotrivă pe copilul acesta, pentru curaj, pentru asumare, pentru exemplul pe care îl dă generaţiei lui. Şi îi respect părinţii pentru felul în care l-au crescut.
I-am cunoscut pe Rareş şi pe mama lui în urmă cu un an cred, când au avut de înfruntat o situaţie şcolară un pic delicată (pentru că şcoala românească încă îi consideră incomozi şi reacţionează de prea multe ori anapoda în relaţiile cu astfel de copii). Chimia dintre ei, înţelegerea de care dădeau dovadă reciproc, optimismul, solidaritatea arătau clar că sunt o echipă. Şi că în spatele acestor asumări, a curajului, a responsabilităţii şi seriozităţii cu care Rareş se implică civic stă, de fapt, buna educaţie primită în cei 7 ani de acasă. Şi o mamă care îl încurajează să fie liber şi îl sprijină necondiţionat. Felicitări, doamnă! Felicitări, Rareş! Drumul pe care ţi l-ai ales nu va fi uşor, dar te va duce departe.
Rareş e doar unul dintre sutele, poate miile de adolescenţi minunaţi, care au înţeles deja că politica şi implicarea civică nu sunt doar pentru oamenii mari. Copii cu atitudine, cu mesaj, cu dorinţă de a schimba lucrurile, cu energia de a se zbate pentru drepturile unei generaţii căreia noi, adulţii, pare că suntem prea ocupaţi ca să-i acordăm atenţia cuvenită. Poate nu sunt suficient promovaţi, dar ei există şi militează, fiecare în comunitatea lui, pentru un viitor aşa cum şi-l doresc şi îl merită: fără corupţie, fără umilinţe, cu scări sănătoase de valori, cu educaţie de calitate, cu drepturi şi responsabilităţi corecte şi coerente.
Culmea, cu doar o zi înainte, scrisesem despre un alt copil, Cristi Drăgan, cu aceeaşi energie pozitivă, cu aceeaşi dorinţă de a face ca lucrurile să meargă bine în ţara aceasta, cu aceeaşi credinţă că viitorul poate fi mai bun, dacă şi ei, tinerii, reuşesc să se smulgă din lâncezeala cotidianului şi să îşi asume roluri: de lideri, de formatori de opinii, de lianţi în jurul unor iniţiative importante. Pentru că, spunea Cristi, tinerii pot sta cu ochii în telefon şi “pentru lucruri ce aduc beneficii imense societăţii”, referindu-se la curentul pe care el şi prietenii lui au reuşit să-l creeze pe reţelele de socializare (iniţial, apoi l-au mutat în stradă), “Generaţia VOT, o gaşcă unde mersul la urne e ceva cool”.
Şi, ca să explic cuvântul culmea, în momentul în care Cristi mi-a scris să-mi mulţumească pentru promovare, răspunsul meu a fost, instant: ia legătura cu Rareş Voicu şi Gabriel Ion de la Brăila, deşi, pe când purtam discuţia aceasta, nu mai ştiam nimic de luni bune nici de Rareş, nici de Gabi.
De ce m-a dus imediat gândul la ei? Pentru că eu cred cu toată tăria în astfel de tineri şi în puterea lor când sunt împreună. Pentru că împreună ne pot da o mare lecţie de responsabilitate şi implicare civică, dreptate socială, şi iniţiativă antreprenorială. Poate nu azi, nu mâine, dar peste ani...
Până atunci însă, mesajul cu care ei împânzesc zilele acestea străzile şi reţelele de socializare este: Te scot la un vot? Simplu şi la obiect. N-au nevoie de cuvinte mari, de formulări pompoase. Aşa sunt ei, copiii noştri. Iar noi, toate, exact ca mama lui Rareş, ar trebui să fim umbrele din spatele lor, cele care să-i încurajeze să fie liberi, să lupte pentru idealurile lor şi să îi susţină, întotdeauna, necondiţionat.
În concluzie, preluându-le mesajul, te întreb şi eu: Draga mea, tu ce faci duminica viitoare? TE SCOT LA UN VOT?!
