Marcel Datcu, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Movila Miresii, şi-a omorât fiul de 4 ani, după care s-a sinucis. Macabrul eveniment s-a produs astăzi, în jurul orei 13.00. Infiorător este faptul că atât tatăl cât şi fiul au fost găsiţi atârnaţi în ştreang, într-o cameră a locuinţei, de către un alt copil al familiei.
Încă nu se ştie de ce individul a recurs la acest gest extrem. Şocaţi, vecinii spun că bărbatul, care lucra la o fabrică de lactate din comună, avea un comportament normal şi nu a dat semne că ar fi ceva în neregulă cu el.
Trupurile neînsufleţite au fost preluate de Serviciul de Medicină Legală, iar Procuratura a început o anchetă pentru a stabili cu exactitate în ce condiţii s-a produs dramaticul eveniment. Detalii în ediţia de mâine a cotidianului "Obiectiv - Vocea Brăilei".