An de an, in fapt de iarna, si la solistitiul ei, crestinii serbeaza Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos: micsorarea lui Dumnezeu intr-o faptura (kenoza), smerirea in pestera saracacioasa si punerea in ieslea animalelor, aratarea inaintea oamenilor si alungarea fricii ancestrale (datorata pacatului!). Urmata de o sfinta si inexplicabila bucurie, de care doar speranta ca suntem ai lui Dumnezeu, ca suntem ocrotiti de El, - ne mai poate mingiia.
In planul lui Dumnezeu de mintuire a neamului omenesc, acest eveniment maret a fost dinainte anuntat, fiind menit sa pregateasca lumea pentru primirea lui Mesia. Proorocia lui Isaia se implineste intocmai:"Poporul care statea in intuneric a vazut lumina mare si celor care sedeau in latura si in umbra mortii, lumina le-a rasarit" (Mt. 4,16; Is.9,1).
Hristos se naste in vremea ilustrului imparat Octavian August (27 i.Hr. - 14 d.Hr.), cezarul care a asigurat imperiului roman 40 de ani de pace, pax romana. Astfel, era crestina, vremea Mintuitorului, incepe cu o solemna declaratie de pace: intre Dumnezeu si oameni, intre om si oameni.
Ingerul Domnului (arhanghelul Gavriil) a dezvaluit oamenilor (pastorilor) taina nasterii Mintuitorului promis: "Iata va vestesc bucurie mare, care va fi pentru tot poporul: Ca astazi in cetatea lui David (Betleem), vi s-a nascut Mintuitor, care este Hristos - Domnul" (Lc.2,10-11). Aceasta veste cuprinde in adevarul ei toale umbrite ale lumii vechi, raspunsul lui Dumnezeu la toate intrebarile si incertitudinile omenesti.
Niciodata mintea omeneasca umbrita de pacat nu va putea realiza si intelege misterul nasterii theandrice (theandros: Dumnezeu - om). Aceasta extraordinara interventie in ikonomia lui Dumnezeu (in planul de mintuire al neamului omenesc adica) nu poate fi cuprinsa cu mintea, nu incape in capacitatea facultatilor intelectuale omenesti aceasta kenoza, micsorare a lui Dumnezeu pina la a se face om, pentru toti oamenii si pentru mintuirea lor.
Alaturi de arhanghelul Gavriil, ingerul crinului, ingerul vestirilor minunate, au stat multimi nenumarate de ingeri, care cintau in cor slava dumnezeiasca: "Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamint pace, intre oameni bunavoire"! (Lc. 2,14).
Si a venit "plinirea vremii" (Gal.4,4). Adincul de necuprins al "tainei cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta" (Rom. 16,25; Col.1,26) s-a dezvaluit oamenilor. Timpurile mesianice incep cu destainuiri solemne: taina doxologiei - ingerii din ceruri Il slavesc neincetat pe Dumnezeu, deci si oamenii sint chemati sa slaveasca dumnezeirea si sa intre in aceasta slava: taina iriniei - taina pacii, a armoniei, a buna-intelegerii intre oameni (toti), dar si a linistii sufletesti, a linistii depline, a isihiei: taina evdokiei - taina bunavoirii intre oameni (a bunatatii, a blindetii, a amabilitatii, a faptei bune, a binefacerilor, a purtarii ingaduitoare si binevoitoare fata de om. Si astfel, s-a facut descoperita oamenilor taina evgheniei (eugenia), a nasterii Celui din neam bun, de neam nobil, din neamul lui Dumnezeu! (dupa trup - cum se si justifica evanghelia identitatii Mintuitorului, citata in Duminica dinaintea Nasterii Domnului), Hristos fiind "Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat" (art. 2 din Simbolul de Credinta).
Aceste adevaruri si invataturi dumnezeiesti au fost cuprinse in pagini scripturistice, scrise de dumnezeiestii barbati, inspirati de Duhul Sfint care "sufla unde vrea". Dar mai intii a fost informatia care s-a transmis prin viu grai ("Si toti citi auzeau se mirau de cele spuse lor de catre pastori" Lc.2, 18!) si cu repeziciune, dintr-un loc in altul. Si pina la noi, cei de atunci (neamul straromanilor) si cei de azi, asa nascindu-se Sfinta Traditie, ca o dovada puternica si vie, si pastratoare a adevarului dumnezeiesc. Si pastorii au vestit, cum au vazut si auzit (Lc. 2, 18, 20), si au spus-o si altor pastori si altor feluri de oameni, transmitind si cintind vestea cea minunata. Si care dintre popoarele stravechi are o asa bogatie de vestiri dumnezeiesti in neamul sau, pe care si le-a pastrat pina astazi? Care? Acela ce a pastrat comoara colindelor, caci ele sint vestea, deplasarea din cetate in cetate spre a trimbita lumii istoricul eveniment si declaratia lui Dumnezeu de pace si bucurie in lume.
Colindele sint actul de identitate al poporului roman! Niciunde pe suprafata pamintului nu va fi semnalata si observata o atare smerita individualitate ca la romani! Abia mai tirziu vor aparea scrierile! Dar mai intii vor fi colindele, calendele, corinzile... stravechi cuvint romanesc venit din adinc de istorie romaneasca si crestina. Si tot ei, straromanii (ramura macedo-vlahilor, armanii!!!) au botezat dumnezeiescul si istoricul eveniment: Craciun, din craciunu, cratun, creatun, - var. Carciunu, Carciunlu, - cum vorbeau in latina populara cei de la nord si sud de Dunare, pina la Corint, pe atunci nedespartiti! (cf. latinei savante creatio, nis - nastere, procreare).
De ce este necesara, an de an, aceasta serbare? Prilej de petrecere sau prilej de bucurie, prilej de intilnire si prilej de comunicare, Craciunul este traire duhovniceasca, o invitatie la meditatia despre rostul fiecaruia in lume, nasterea lui Hristos fiind taina unei periodice renasteri la credinta si la Viata ("Eu sunt calea, adevarul si viata"! In. 14,6).
De ce-si fac acum oamenii daruri? Pentru ca Hristos - Pruncul a primit daruri de la oameni, si El nesfirsit le intoarce si le revarsa asupra oamenilor. Pentru ca sa ne reaminteasca mereu ca suntem frati unii cu altii si prieteni, si buni crestini, si datoram unul altuia dragoste, dragostea cu care ne-a iubit si (inca!) ne (mai) iubeste Hristos!
Poate ca pentru a intelege maretia evenimentului Nasterii Dumnezeiescului Prunc, ar trebui sa fim cu totii copii, sau curati ca ei! Sa incercam aceasta micsorare (kenoza) si sa incapem in gindirea si sufletul de copil. Numai asa putem intelege maretia minunii, viul sacrului si bucuria evenimentului. Si necesitatea lui, an de an.
Intru bucuria colindelor si a vestirii minunate a Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, sa ne veselim de prezenta Lui in lume si de sansa mantuirii noastre."Si nu uita cand esti voios, romane sa fii bun".
In planul lui Dumnezeu de mintuire a neamului omenesc, acest eveniment maret a fost dinainte anuntat, fiind menit sa pregateasca lumea pentru primirea lui Mesia. Proorocia lui Isaia se implineste intocmai:"Poporul care statea in intuneric a vazut lumina mare si celor care sedeau in latura si in umbra mortii, lumina le-a rasarit" (Mt. 4,16; Is.9,1).
Hristos se naste in vremea ilustrului imparat Octavian August (27 i.Hr. - 14 d.Hr.), cezarul care a asigurat imperiului roman 40 de ani de pace, pax romana. Astfel, era crestina, vremea Mintuitorului, incepe cu o solemna declaratie de pace: intre Dumnezeu si oameni, intre om si oameni.
Ingerul Domnului (arhanghelul Gavriil) a dezvaluit oamenilor (pastorilor) taina nasterii Mintuitorului promis: "Iata va vestesc bucurie mare, care va fi pentru tot poporul: Ca astazi in cetatea lui David (Betleem), vi s-a nascut Mintuitor, care este Hristos - Domnul" (Lc.2,10-11). Aceasta veste cuprinde in adevarul ei toale umbrite ale lumii vechi, raspunsul lui Dumnezeu la toate intrebarile si incertitudinile omenesti.
Niciodata mintea omeneasca umbrita de pacat nu va putea realiza si intelege misterul nasterii theandrice (theandros: Dumnezeu - om). Aceasta extraordinara interventie in ikonomia lui Dumnezeu (in planul de mintuire al neamului omenesc adica) nu poate fi cuprinsa cu mintea, nu incape in capacitatea facultatilor intelectuale omenesti aceasta kenoza, micsorare a lui Dumnezeu pina la a se face om, pentru toti oamenii si pentru mintuirea lor.
Alaturi de arhanghelul Gavriil, ingerul crinului, ingerul vestirilor minunate, au stat multimi nenumarate de ingeri, care cintau in cor slava dumnezeiasca: "Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamint pace, intre oameni bunavoire"! (Lc. 2,14).
Si a venit "plinirea vremii" (Gal.4,4). Adincul de necuprins al "tainei cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta" (Rom. 16,25; Col.1,26) s-a dezvaluit oamenilor. Timpurile mesianice incep cu destainuiri solemne: taina doxologiei - ingerii din ceruri Il slavesc neincetat pe Dumnezeu, deci si oamenii sint chemati sa slaveasca dumnezeirea si sa intre in aceasta slava: taina iriniei - taina pacii, a armoniei, a buna-intelegerii intre oameni (toti), dar si a linistii sufletesti, a linistii depline, a isihiei: taina evdokiei - taina bunavoirii intre oameni (a bunatatii, a blindetii, a amabilitatii, a faptei bune, a binefacerilor, a purtarii ingaduitoare si binevoitoare fata de om. Si astfel, s-a facut descoperita oamenilor taina evgheniei (eugenia), a nasterii Celui din neam bun, de neam nobil, din neamul lui Dumnezeu! (dupa trup - cum se si justifica evanghelia identitatii Mintuitorului, citata in Duminica dinaintea Nasterii Domnului), Hristos fiind "Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat" (art. 2 din Simbolul de Credinta).
Aceste adevaruri si invataturi dumnezeiesti au fost cuprinse in pagini scripturistice, scrise de dumnezeiestii barbati, inspirati de Duhul Sfint care "sufla unde vrea". Dar mai intii a fost informatia care s-a transmis prin viu grai ("Si toti citi auzeau se mirau de cele spuse lor de catre pastori" Lc.2, 18!) si cu repeziciune, dintr-un loc in altul. Si pina la noi, cei de atunci (neamul straromanilor) si cei de azi, asa nascindu-se Sfinta Traditie, ca o dovada puternica si vie, si pastratoare a adevarului dumnezeiesc. Si pastorii au vestit, cum au vazut si auzit (Lc. 2, 18, 20), si au spus-o si altor pastori si altor feluri de oameni, transmitind si cintind vestea cea minunata. Si care dintre popoarele stravechi are o asa bogatie de vestiri dumnezeiesti in neamul sau, pe care si le-a pastrat pina astazi? Care? Acela ce a pastrat comoara colindelor, caci ele sint vestea, deplasarea din cetate in cetate spre a trimbita lumii istoricul eveniment si declaratia lui Dumnezeu de pace si bucurie in lume.
Colindele sint actul de identitate al poporului roman! Niciunde pe suprafata pamintului nu va fi semnalata si observata o atare smerita individualitate ca la romani! Abia mai tirziu vor aparea scrierile! Dar mai intii vor fi colindele, calendele, corinzile... stravechi cuvint romanesc venit din adinc de istorie romaneasca si crestina. Si tot ei, straromanii (ramura macedo-vlahilor, armanii!!!) au botezat dumnezeiescul si istoricul eveniment: Craciun, din craciunu, cratun, creatun, - var. Carciunu, Carciunlu, - cum vorbeau in latina populara cei de la nord si sud de Dunare, pina la Corint, pe atunci nedespartiti! (cf. latinei savante creatio, nis - nastere, procreare).
De ce este necesara, an de an, aceasta serbare? Prilej de petrecere sau prilej de bucurie, prilej de intilnire si prilej de comunicare, Craciunul este traire duhovniceasca, o invitatie la meditatia despre rostul fiecaruia in lume, nasterea lui Hristos fiind taina unei periodice renasteri la credinta si la Viata ("Eu sunt calea, adevarul si viata"! In. 14,6).
De ce-si fac acum oamenii daruri? Pentru ca Hristos - Pruncul a primit daruri de la oameni, si El nesfirsit le intoarce si le revarsa asupra oamenilor. Pentru ca sa ne reaminteasca mereu ca suntem frati unii cu altii si prieteni, si buni crestini, si datoram unul altuia dragoste, dragostea cu care ne-a iubit si (inca!) ne (mai) iubeste Hristos!
Poate ca pentru a intelege maretia evenimentului Nasterii Dumnezeiescului Prunc, ar trebui sa fim cu totii copii, sau curati ca ei! Sa incercam aceasta micsorare (kenoza) si sa incapem in gindirea si sufletul de copil. Numai asa putem intelege maretia minunii, viul sacrului si bucuria evenimentului. Si necesitatea lui, an de an.
Intru bucuria colindelor si a vestirii minunate a Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, sa ne veselim de prezenta Lui in lume si de sansa mantuirii noastre."Si nu uita cand esti voios, romane sa fii bun".
