Debut în forţă al inspectorilor antifraudă la Brăila. Majoritatea comercianţilor de pe artera cu cel mai mare vad comercial din municipiu au fost luaţi la bani mărunţi de proaspăt înfiinţata instituţie şi a "plouat" cu amenzi: aproape 85.000 euro, plus confiscări de bunuri şi sume de încă 1.500 euro. De fapt, dacă ne uităm peste datele trimise de Antifraudă putem spune că nu a fost comerciant controlat şi neamendat. Ba chiar au fost situaţii când unii agenţi economici au primit chiar şi câte două amenzi, evident pentru abateri diferite. Din această demonstraţie de forţă putem distinge două aspecte importante: unul, că statul este disperat şi caută să scoată bani şi din piatră seacă, iar al doilea că acelaşi stat a vrut să-şi arate "muşchii" dând comandă de "aport" noului "dulău" antifraudă. Nimic rău în asta, am putea spune, doar că ne-am dori ca dulăul să-şi încerce forţele cu "fiarele" marii fraude din agricultură, de exemplu, mai ales că Brăila este un judeţ cu o economie ce se mai învârte tocmai datorită agriculturii şi unde evaziunea este la ea acasă.
Amenzi de aproape 400.000 de lei, echivalentul a circa 85.000 euro, plus confiscări de bunuri şi sume în valoare totală de circa 6.800 de lei (aproximativ 1.500 euro). Cam acesta este bilanţul primei acţiuni de control la Brăila a nou-înfiinţatei structuri de luptă antifraudă, care în decembrie a luat la rând agenţii economici cu prăvălii pe fosta Regală. De menţionat că acţiuni similare s-au derulat în întreaga ţară, tematica abordată fiind în sensul descurajării evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu ridicata şi cu amănuntul, în preajma sărbătorilor de iarnă. Revenind la campania de la Brăila, echipe de control formate de inspectori din toate judeţele arondate Direcţiei Antifraudă Constanţa au luat la bani mărunţi activitatea firmelor, începând de la Complexul Comercial TUG, până în centrul istoric, la ceas. "Au venit în haită aici, în hală, pe la jumătatea lunii decembrie, au început să ceară actele la control la toată lumea şi erau puşi pe amenzi. S-a dus vestea imediat în tot TUG-ul, iar care am avut timp am închis standurile şi am plecat acasă. Şi bine am făcut pentru că au tras ăştia de la antifraudă nişte amenzi... Nu s-au dat avertismente sau chestii preventive, ci direct amenzi", ne-a declarat unul dintre chiriaşii din complexul comercial. "Eu n-am fost norocos şi m-au prins la control a doua zi când s-au întors aici, la noi. N-am scăpat fără amendă. Nu era niciunul dintre inspectori din Brăila. Am înţeles că erau de prin Tulcea, Constanţa, de la Buzău şi unul din Focşani, parcă. Acum, să fim serioşi, dacă nu intri măcar un pic în zona gri a legii financiar-contabile nu prea ai cum să trăieşti dintr-un stand. Dacă respecţi întru totul legea ajungi să împarţi bara-bara cu statul banii pe care-i câştigi, ba chiar să te trezeşti că ai muncit degeaba şi statul îţi ia toată agoniseala pe taxe şi impozite", l-a completat un alt patron de firmă din acelaşi complex comercial.
Cam aceeaşi experienţă au trăit-o şi chiriaşii din magazinul Winmarkt Dunărea, care la rându-le au fost controlaţi de echipa de inspectori antifraudă: "Intransigenţi, domle, şi legişti. Se vedea că sunt puşi pe amenzi. Le-a tremurat la toţi carnea pe ei aici, în clădire. Care nu era cu actele la zi, imediat amendă şi confiscare de marfă descoperită fără documente. Eu am contabil bun şi sunt corect, aşa că n-au avut ce să-mi facă".
Nouă agenţi economici s-au ales cu activitatea suspendată
Dar să vedem şi comunicarea celor de la Antifraudă Constanţa, unde se află sediul regional al instituţiei centrale din cadrul ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală) în urma acestor controale: "Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a efectuat 122 de controale, constatând contravenţii, pentru care a aplicat 137 de amenzi în valoare totală de 380.000 lei, a efectuat confiscări de sume şi numerar a căror valoare este de 6.796,4 lei. De asemenea, s-a dispus suspendarea activităţii unui număr de nouă agenţi economici". Care au fost principalele nereguli descoperite în urma acestui control? Evident, vechea problemă a lipsei dotării sau utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, cu alte cuvinte vânzare de marfă fără să fie eliberat bon fiscal. O altă problemă semnalată a fost încălcarea reglementărilor legale cu privire la întocmirea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile, precum şi comerţul cu bunuri fără acte de provenienţă. În fine, o altă neregulă frecvent depistată a fost exercitarea activităţii de comerţ în regim en-gros şi en-detail în aceeaşi structură de vânzare, o altă practică des folosită de comercianţi pentru a ascunde pe cât posibil urma documentelor, a mărfii şi a banilor la negru.
Direcţia Generală Antifraudă a mai comunicat că va derula şi pe viitor acţiuni similare în Brăila.
Garda Financiară a murit, trăiască Direcţia Antifraudă!
Garda Financiară s-a desfiinţat în toamna anului trecut, urmare a unor reglementări promovate de Guvernul Ponta. Mai precis, în noiembrie 2013 s-au abrogat toate actele normative în baza cărora a funcţionat această instituţie. Patrimoniul, arhiva, prevederile bugetare, execuţia bugetară au fost preluate de ANAF prin Direcţia Antifraudă, care se subrogă în drepturile şi obligaţiile Gărzii. Aceleaşi acte normative au stabilit şi sediile regionale ale noii structuri antifraudă la Suceava, Constanţa, Alexandria, Târgu-Jiu, Deva, Oradea, Sibiu şi Bucureşti. Brăila şi judeţele din regiunea de dezvoltare din care facem parte sunt arondate structurii regionale de la Constanţa.
Pentru înfiinţarea noii structuri, ANAF a scos la concurs, tot pe final de 2013, circa 1.200 de posturi la nivel naţional, din care aproape 100 pentru regionala Constanţa şi judeţele arondate. De altfel, de la Brăila au reuşit să promoveze examenul mai mulţi foşti comisari ai defunctei Grăzi Financiare.
Reamintim că Direcţia de luptă antifraudă are atribuţii de combatere a actelor şi faptelor de fraudă şi evaziune fiscală cu impact negativ asupra bugetului general consolidat, precum şi - atenţie! - atribuţii de cercetare penală în această materie. Cu alte cuvinte, noua structură desfăşoară activităţi de urmărire penală asigurând finalizarea cercetărilor în speţele ce au ca obiect fraude economico-financiare şi evaziune fiscală.