Prin urmare, am acţionat în consecinţă: am redus tranziţia doar la un joc de-a v-aţi ascunselea. Cei înşelaţi puneau ochii, iar înşelătorii vindeau şurub cu şurub ţara pe la spate. Am încercat să ne purificăm conştiinţele condamnând tot şi absolut orice. L-am spurcat pe Dumnezeu până ce ne-am tocit limbile, din simplul motiv că El n-ar şti cu ce se mănâncă birocraţia. Ăsta a fost primul pas al resentimentului şi prima deschidere spre metehnele Occidentului. Apoi am visat posibilitatea unui salariu neimpozabil sforăind la umbra bolizilor conduşi de demnitarii iluminaţi ai ţării. Apoi am vrut să ne înecăm amarul celor două conduceri pesediste prin imitarea kitsch-oasă a stilului de viaţă american: picnicuri pe bloc, trasul de fiare, pornografie pe pâine, rânjetul pe sârmă - pe care l-am înţeles drept showbiz, şi, bineînţeles, denigrarea ca hobby a Bibliei. Că altfel civilizaţia nu ne băga în seamă. Şi, nu în ultimul rând, am trecut pragul unei Uniuni Europene care, din câte se poate observa de vreo doi ani încoace, ne vrea cobaii săi de cursă lungă ca şi când menirea noastră ar fi aceea de-a ne juca de dimineaţă până seara de-a popa prostu'. Ăsta a fost al doilea pas al resentimentului.
Pe scurt, am acceptat să fim ştampilaţi pe bot şi încă mai credem că acceptând acest lucru avem şanse să nu ne mai ghiorţăie maţele ca pe vremea celor doi trandafiri leninişti: Iliescu şi Năstase. Ei bine, astea toate adunate laolaltă ne-ar recomanda în prezent drept occidentali get-beget. În sfârşit, după lungi şi anevoioase aşteptări, alegerile europarlamentare ne-au aruncat şi pe noi în marea horă a resentimentului european şi, cum îi stă bine unui stat cu oameni dinamici şi sănătoşi, nu vom vrea să ieşim din ea cu mâinile goale. Aşa că suntem pregătiţi să trecem prin orice experiment, oricât de sinistru ar putea fi acesta. Suntem pregătiţi, deoarece am învăţat să ne prefacem obosiţi şi somnoroşi, diabetici şi falimentari, ori de câte ori vine vorba despre demnitate şi religie. Căci pe cei neanimaţi nici măcar un buldozer nu-i clatină.
Sigur, vor fi guri care vor spune că într-o societate devastată de comunism şi toată corupţia pe care a dezvoltat-o aşa ceva este perfect normal. Sigur, vor fi alte guri care vor susţine că maladiile sociale se pot vindeca doar prin înlocuirea lor cu alte maladii sociale. Dar cele mai multe guri vor declara tare şi răspicat că nu au nimic de declarat şi că, pur şi simplu, "asta-i viaţa!"...
