• evenimentul se va desfăşura vineri, sâmbătă şi duminică
Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila îi aşteaptă pe toţi viitorii absolvenţi de gimnaziu la Brăila Mall pentru a-şi alege liceul la care vor să înveţe din toamnă. În perioada 24-26 mai, liceele din judeţ - teoretice, vocaţionale, tehnologice, alături de Palatul Copiilor Brăila, Casa Corpului Didactic Brăila, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Brăila şi Consiliul Judeţean al Elevilor Brăila, le vor prezenta oferta pentru anul şcolar 2019-2020 elevilor de clasa a VIII-a.
Deschiderea oficială a târgului va avea loc astăzi, 24 mai, de la ora 13.00, după
care programul de vizitare va fi următorul:
- vineri, 24 mai, între 13:00-20:00;
- sâmbătă, 25 mai, între 10:00-20:00;
- duminică, 26 mai, între 10:00-20:00.
De precizat că, deşi a rămas mai puţin de o lună până când absolvenţii de gimnaziu vor susţine examenul de Evaluare Naţională, Ministerul Educaţiei încă nu a aprobat planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2019-2020, cu numărul de locuri la licee. Reprezentanţii ISJ Brăila ne-au spus că au trimis documentul la minister de ceva timp, însă nu ştiu când vor primi “undă verde”. Aşadar, părinţii şi elevii vor mai avea de aşteptat până vor primi broşura cu numărul de locuri la licee, pentru fiecare filieră şi profil, precum şi ultima medie din anul şcolar trecut pentru fiecare specializare în parte.
Top 10 licee după mediile de admitere din 2018
Deşi broşura de admitere în învăţământul liceal şi profesional încă nu este finalizată, cotidianul “Obiectiv - Vocea Brăilei” vă oferă câteva informaţii legate de mediile cu care s-a intrat anul trecut la liceu, informaţii colectate din arhiva ziarului.
Nume liceu - Prima medie/Ultima medie
1. Colegiul Naţional “Gh. M. Murgoci”
Matematică-informatică-bilingv engleză 10 - 9.65
Ştiinţele Naturii 9.94 - 9.44
Matematică-informatică 9.91 - 9.36
Ştiinţe Sociale 9.76 - 8.92
Filologie 9.72 - 8.45
2. Colegiul Naţional “N. Bălcescu”
Matematică-informatică 10 - 8.43
Ştiinţele Naturii 9.65 - 8.66
Ştiinţe Sociale 8.96 - 8.37
3. Colegiul Naţional “A. Aslan”
Ştiinţele Naturii 9.91 - 7.93
4. Liceul Teoretic “N. Iorga”
Matematică-informatică 9.92 - 8.93
Ştiinţele naturii 9.81 - 8.88
Ştiinţe Sociale 9.21 - 8.53
Filologie 9.01- 7.85.
5. Liceul Pedagogic “P. D. Perpessicius”
Filologie - 8.85-7.83
Ştiinţele Naturii - 9.07-7.72
6. Liceul Teoretic “P. Cerna”
Ştiinţe sociale 8.57 - 7.75
Filologie 8.33 - 7.65
Ştiinţele Naturii 9.53 - 7.63
7. Liceului Teoretic “M. Sebastian”
Ştiinţe Sociale - 7.66 şi 7.39
Filologie - 7.63 şi 7.26
Ştiinţele Naturii - 7.82 şi 7.06
8. Colegiul Economic “I. Ghica”
Turism şi alimentaţie 8.50 şi 7.00
Comerţ 7.74 şi 6.89
Economic între 8.46 şi 6.78
9. Colegiul Tehnic “Ed. Nicolau”
Turism şi alimentaţie 7.39 şi 6.56
Industrie alimentară 6.78 şi 6.06
10. Liceul Teoretic “C. Angelescu”
Filologie 8.37 - 6.32
Matematică-informatică 9.39 - 5.67