O tânără de 20 de ani a plecat în Italia spunându-le părinţilor că vrea să se angajeze şi că va reveni acasă peste o lună de zile. Mama fetei a mers însă la Poliţie şi a reclamat dispariţia. Sâmbătă dimineaţa, la ora 9.30, la sediul IPJ Brăila s-a prezentat o brăileancă de 38 de ani, din satul Spiru Haret, care a sesizat dispariţia tinerei. Femeia le-a spus poliţiştilor că, la data de 19 noiembrie, fiica sa, Ionela Moisoiu (20 de ani), a dispărut de la domiciliul unde locuia cu chirie, pe strada Hipodrom, din municipiul Brăila. "Din primele cercetări efectuate de poliţiştii de la Biroul Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale a rezultat că, în ziua dispariţiei, în jurul orei 10.30, tânăra l-a sunat pe tatăl ei spunându-i că se afla în localitatea Porto Vicenza, din Italia, unde urmează să se angajeze la un restaurant, iar peste o lună va reveni la domiciliu", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ.
Tânăra are înălţime 165 cm, corpolenţă slabă, faţa ovală, ochi căprui, sprâncene arcuite, păr şaten, lung până la umeri, vopsit blond cu suviţe maron. La data dispariţiei, fata purta geacă din fâş de culoare neagră, până în talie, pantaloni tip blue-jeans, cizme albastre până la genunchi. Potrivit poliţiştilor, s-a stabilit că aceasta nu suferă de afecţiuni medicale psihice sau cronice şi are acte de identitate asupra sa. Poliţiştii Biroului Urmăriri au solicitat urmărirea la nivel naţional a brăilencei. Cine poate da relaţii despre prezenţa acesteia în municipiul sau judeţul nostru este rugat să apeleze, gratuit, numărul pentru urgenţe 112, sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.