Sute de brăileni solidari cu victimele tragediei din capitală | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sute de brăileni solidari cu victimele tragediei din capitală


Sute de brăileni au trecut, duminică, încerpând cu ora 16.30, pe platoul din faţa Palatului Administrativ, pentru a-şi arăta solidaritatea cu victimele tragicului incident din clubul „Colectiv" din capitală, printre care se află şi tânărul arhitect brăilean Andrei Petru Bucă. Oameni de toate vârstele, de la elevi de liceu până la pensionari, au venit cu lumânări şi flori pe care le-au depus în tăcere pe soclul monumentului în formă de cruce ridicat în memoria martirilor revoluţiei din decembrie 1989. Unii îl cunoşteau pe Andrei şi au venit acolo special pentru el, alţii au venit pur şi simplu, impresionaţi de tragedia în care au pierit atâţia tineri. „Am văzut un apel pe facebook şi am vrut să fiu şi eu prezent aici. Păcat de ei, oameni tineri, mare păcat...", ne-a spus Nicolae Dima, un brăilean între două vârste.
După ce aprindeau lumănâri şi ţineau un moment de reculegere, cei mai mulţi dintre brăileni plecau în tăcere către casă. Unii au stat, însă, mai mult, folosind acest prilej pentru a-şi manifesta spiritul civic. Câţiva tineri agitau pancarde şi strigau din când în când „Vrem spitale, nu catedrale!" sau „Brăila, trezeşte-te", rupând cu energia lor tăcerea apăsătoare din jurul crucii de piatră.
Tăcerea mai era întreruptă periodic şi de zgomotul iritant al unui motor ambalat în neştire de un individ care, ignorând şi normele rutiere şi normele bunului simţ, găsise de cuviinţă să facă drifturi printre maşinile de pe Calea Călăraşilor. Deşi a trecut de câteva ori dinspre Primărie spre Barieră şi înapoi, niciun agent de la Rutieră nu a fost prin preajmă pentru a-i tăia elanul.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro