Aproximativ 500 elevi vor participa la o serie de activităţi de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri, desfăşurate în cadrul unui proiect intitulat "Capcanele adolescenţei". El se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 12 - 18 ani, din şase unităţi de învăţământ, şi va fi derulat de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Brăila. La finalul proiectului vor fi organizate expoziţii de colaje şi albume foto, concursuri interşcolare de filme, desene, postere, precum şi grupuri de discuţii.
Iniţiatorii urmăresc, totodată, să promoveze un program zilnic raţional, adecvat vârstei, să reducă numărul cazurilor de agresivitate în unităţile şcolare şi să transmită informaţii cu privire la pericolul reprezentat de traficul de fiinţe umane. Toate acestea reprezintă probleme cu care se confruntă atât familia cât şi şcoala, ca vectori principali în formarea şi dezvoltarea armonioasă a adolescenţilor, context în care se impune ca aceste "capcane" să se combată în mod susţinut, prin măsuri instructiv-educative, mai ales în mediul şcolar dar şi în familie şi comunitate. "Se ştie că adolescenţa este o perioadă foarte sensibilă a vieţii, perioadă în care factorii de risc şi protecţie individuali şi sociali se dezvoltă, se manifestă şi influenţează semnificativ abilitatea persoanei de a se descurca mai târziu în viaţă. De asemenea, în adolescenţă se stabileşte şi comportamentul viitor legat de consumul de droguri legale sau ilegale, dacă cineva rămâne abstinent, daca va fi un consumator ocazional sau dacă va folosi drogurile ca şi strategie de a face faţă anumitor situaţii", a explicat Olga Condrat, coordonatorul CPECA Brăila.
Proiectul "Capcanele adolescenţei" a fost iniţiat de Grupul Şcolar Industrial "Anghel Saligny", în parteneriat cu Grupul Şcolar "Gh. K. Constantinescu", Liceul Teoretic "Panait Cerna", Liceul Teoretic "Nicolae Iorga", Grupul Şcolar Industrial "George Vâlsan" din Făurei, Colegiul Tehnic "C.D. Neniţescu", Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională.