Primul meci al etapei a 14-a a produs si prima surpriza, Sportul Chercea, penultima clasata, reusind sa remizeze cu ocupanta locului al patrulea, Amicii Boys.
Cu toate ca era considerata out sider, formatia din Chercea a realizat o prima repriza foarte buna si la pauza conducea cu 4-1, in urma golurilor marcate de Florin Brinza (min. 5 si 14), Bogdan (min. 6) si Vlad (min. 9).
In partea a doua a meciului, oaspetii nu au mai avut aceeasi forta ofensiva si Amicii Boys a reusit sa egaleze si sa se mentina in felul acesta in imediata apropiere a podiumului.
Cu toate ca se anticipa o partida pe muchie de cutit intre Monolit si FC Urleasca, in realitate meciul a fost dominat autoritar de oaspeti. Trio-ul de baza al formatiei de pe locul secund al clasamentului, Ribita, Pirliteanu, Mihai a fost superior de data aceasta celui format din Rainea, Moldoveanu, Eugen Gheorghe astfel ca FC Urleasca a reusit sa se impuna la un scor categoric, 8-4.
Vineri, in ultimul meci al serii, Blazer a surclasat Speranta Hipodrom, cu 11-4, dupa ce la pauza a condus cu 7-0 si a urcat pe locul al cincilea in clasament.
Juniorul Daciei, Mihai Munteanu, a marcat din nou doua goluri, primul in secunda 53, acesta fiind si cel mai rapid gol marcat in aceasta runda si tot cite o dubla si-au trecut in cont Nicu Marcadonatu, Gropineanu si Crucianu.
Marcel Adascalului si Dorin Mardale au inscris goluri de generic
Cu Nicu Jica intr-o dispozitie excelenta de joc, Prod Romario nu i-a lasat nici o speranta formatiei de pe locul al zecelea, Sporting si s-a impus cu 13-2 desi diferenta putea fi una mult mai mare.
Jica a inscris 6 goluri insa cea mai speculoasa reusita a echipei invingatoare i-a apartinut lui Marcel Adascalului, dupa o actiune la care au mai participat si ceilalti marcatori ai formatiei Prod Romario, Bogdan Draghia, Stefan Eftimie si Viorel Hurdui.
Cea de-a doua partida a serii de simbata, dintre Vulturii Mogador si "lanterna" campionatului, Victoria, a fost ca un meci de antrenament pentru lidera, in care ar fi putut marca cel putin de doua ori mai mult daca fotbalistii ajunsi in situatii clare de gol nu ar fi incercat executii cit mai originale.
In lipsa lui Vioreanu, suspendat si a lui B. Daniel care s-a accidentat in minutul 10 al primei reprize, dupa ce marcase deja doua goluri, golgeterul liderei a devenit Dorian Nistor, cu sase reusite.
Chiar daca nu a putut face prea mare lucru in fata liderei, jucatorul formatiei vizitatoare, Dorin Mardale, se poate mindri cu cel mai spectaculos gol al etapei. In minutul 12, el a observat ca portarul Ailutoaie era iesit din careu si a trimis un lob de la mijlocul terenului, mingea sterpelind bara transversala inainte de a poposi in plasa.
In ultimul meci al etapei, Akcent a reusit sa cistige cu 5-2 in fata unei echipe mult mai bine cotata si cu o pozitie superioara in clasament, Forta.
Rezultatele inregistrate in etapa a 14-a:
Amicii Boys - Sportul Chercea 4-4
Monolit - FC Urleasca 4-8
Blazer - Speranta Hipodrom 11-4
Sporting - Prod Romario 2-13
Vulturii Mogador - Victoria 15-3
Akcent - Forta 5-2
Dupa aceasta etapa clasamentul se prezinta astfel:
1 Vulturii Mogador 14 14 0 0 179-72 42
2 FC Urleasca 14 10 1 3 82-41 31
3 Prod Romario 14 9 0 5 99-64 27
4 Amicii Boys 14 7 2 5 68-68 23
5 Blazer 14 7 1 6 94-82 22
6 Forta 14 7 0 7 87-83 21
7 Speranta 14 6 1 7 89-102 19
8 Monolit 14 6 0 8 78-94 18
9 Akcent 14 5 0 9 67-88 15
10 Sporting 14 4 0 10 48-99 12
11 Sportul 14 3 1 10 61-103 10
12 Victoria 14 3 0 11 58-115 9