Dependenţa de alcool a brăilenilor costă o avere, spun medicii, dar şi timp preţios, luat din consultaţiile celor care au cu adevărat probleme: cardiaci, diabetici, pensionari cu numeroase afecţiuni sau chiar copii. Datele statistice arată tot mai îngrijorător, astfel că, în 2013 numărul beţivilor care au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a crescut cu peste 35% faţă de anul precedent, în timp ce numărul chefliilor duşi la Spitalul de Psihiatrie aproape s-a triplat! Cei mai mulţi nu plătesc niciun leu la asigurările sociale de sănătate, deşi beneficiază de investigaţii amănunţite. Aşa se face că mulţi dintre contribuabilii care plătesc lunar nu mai apucă să beneficieze de servicii medicale de calitate.
În timp ce pacienţii în stare de ebrietate sau cu traumatisme cauzate de agresiunile petrecute pe fondul consumului de alcool, aduşi de ambulanţă, au prioritate la urgenţe, salariaţi cu plata la zi a contribuţiei la sănătate sau pensionari sunt nevoiţi să aştepte ore întregi pentru o consultaţie. Mai mult decât atât, aceşti pacienţi, în majoritate neasiguraţi, nu plătesc spitalizarea. Acestea sunt situaţiile absurde produse din cauza legilor din sănătate, care duc la pierderea unor sume importante de bani, fără să mai poată fi recuperate. Deşi există, de mai mulţi ani, propuneri venite din partea unor medici, ca pacienţii care ajung în unităţile de urgenţă din cauza alcoolului să suporte singuri costurile tratamentului, acest lucru nu s-a întâmplat. În continuare, ei sunt scutiţi de plată şi prin noile reglementări ale pachetelor de servicii medicale, elaborate de Ministerul Sănătăţii sub conducerea lui Eugen Nicolăescu.
În fiecare lună, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Brăila ajung peste 100 de persoane cu probleme din cauza alcoolului. Fie că s-au îmbătat şi au căzut pe stradă, fie că s-au bătut prin cârciumi ori au fost victime ale accidentelor rutiere în urma consumului de alcool, cei mai mulţi dintre pacienţi sunt aduşi la spital cu ambulanţa. Printre aceştia sunt şi "clienţi" frecvenţi, cu nenumărate internări, iar de fiecare dată alcoolul le declanşează şi alte afecţiuni, astfel că îngrijirile medicale sunt îndelungate şi costisitoare. Asistenţa medicală necesară trezirii din beţie a unui alcoolic este în jur de 100-150 de lei, în funcţie de investigaţiile făcute, la care se adaugă cheltuielile transportului efectuat de salvare, astfel că, lunar, îngrijirile medicale ale acestor pacienţi ajung la aproximativ 15.000 de lei. Această cheltuială poate atinge chiar o valoare dublă în cazul unor traumatisme craniene, frecvente în cazul alcoolicilor, care necesită intervenţii medicale extrem de costisitoare, din gama neurochirurgiei. "Consumul minim pentru un astfel de caz, în situaţia în care pacientul evaluat nu prezintă nicio urgenţă medicală majoră, se referă la setul minim de analize, respectiv glicemie, uree, creatinină, hemogramă, perfuzie cu glucoză, câte o fiolă de vitamina B1 şi B6, perfuzie de rehidratare şi dezintoxicare. Consumul maxim, mergând pe aceeaşi simulare, este că la aceste cheltuieli se pot adăuga filme radiologice, mergând până la investigaţii de înaltă performanţă - CT, pentru cazurile complicate, la care se adaugă medicaţia specifică. Astfel, costul minim pentru tratarea unui astfel de pacient este de aproximativ 22 lei, iar cel maxim poate varia între 85 şi 170 lei, în funcţie de investigaţiile efectuate", ne-a precizat as. şef UPU, Lenuţa Popescu.
Culmea, pacienţii, în mare parte neasiguraţi şi fără venituri, nu plătesc nimic pentru că sunt consideraţi "urgenţe". Mai mult, ei sunt scutiţi şi de coplată. "Pentru pacienţii prezentaţi în UPU, care au chiar şi simptome de stare de ebrietate sau consum de substanţe interzise, nu există cadru legislativ pentru coplată, fiind considerate cazuri medicale de diferite grade de urgenţă, care sunt rezolvate conform organizării activităţii în structura UPU", spun reprezentanţii spitalului.
Un calcul simplu arată că unitatea cheltuie, anual, 180.000 lei, pentru recuperarea beţivilor. Pentru a avea un termen de comparaţie, trebuie menţionat că această sumă este de zece ori mai mare decât valoarea totală a încasărilor din coplată în anul 2013, la nivelul spitalului, respectiv de 18.825 lei.
Mai grav este faptul că spitalul este sufocat de beţivi, numărul acestora crescând cu 35% în ultimul an. "În decursul anului 2013 am avut 1.373 de cazuri care prezentau şi stare de ebrietate. Comparativ cu anul 2012, când au fost 1.016 cazuri, s-a înregistrat o creştere cu aproximativ 35% în rândul consumatorilor de alcool", au precizat surse din cadrul UPU.
Nu puţine sunt situaţiile în care medicii sunt nevoiţi să suporte din partea alcoolicilor agresiuni verbale, dar chiar şi fizice, cazuri în care este nevoie de intervenţia Poliţiei, ceea ce, desigur, implică alte cheltuieli din fonduri publice.
Numărul alcoolicilor care ajung la Psihiatrie s-a triplat
Secţia de urgenţe nu este singura sufocată de persoanele alcoolice. Dacă specialiştii consideră că este necesar şi, pe deasupra, dacă alcoolicul a mai săvârşit şi o faptă ilegală, traseul acestora poate continua la Psihiatrie, unde alţi medici şi asistente consultă şi tratează persoana în cauză. Pentru că nu există centre de dezalcoolizare în cadrul spitalelor de stat, singurii în grija cărora ajung dependenţii de alcool sunt psihiatrii, iar sarcina acestora nu este deloc uşoară. Clienţi fideli ai Spitalului de Psihiatrie, aceşti beţivi sunt aduşi, majoritatea, de către echipaje ale Poliţiei, fiind luaţi de pe străzi din cauza scandalurilor pe care le provoacă. Cei mai mulţi dintre beţivii adunaţi de pe stradă intră în categoria persoanelor fără un venit sigur. "Aceşti pacienţi sunt aduşi mai ales sâmbăta şi duminica, de către Poliţie şi, uneori, de Salvare. Majoritatea acestor cazuri, aproximativ 90% din numărul băutorilor, nu stau decât 2 zile în spital, pentru dezalcoolizare, fiind vorba despre beţivi obişnuiţi, care revin periodic. Persoanele bolnave de alcoolism cronic sunt mai puţine, câteva cazuri internate pe lună", a precizat Florentin Crăciun, directorul Spitalului de Psihiatrie Brăila.
Statistica este îngrijorătoare şi la această unitate spitalicească, unde numărul pacienţilor internaţi cu intoxicaţie acută prin alcoolism aproape s-a triplat în 2013, comparativ cu anul anterior, înregistrându-se 176 cazuri, faţă de 67.
Costul de spitalizare la "Sf. Pantelimon" este de aproape 130 lei/ zi per pacient, iar cei mai mulţi dintre beţivi necesită 2 zile de dezalcoolizare, însemnând o cheltuială de 260 de lei.
Tratamentul pentru alcoolici este costisitor şi de cele mai multe ori zadarnic, dacă persoana dependentă de alcool nu-şi doreşte să scape de viciul băuturii. Tratarea unei persoane dependente de alcool şi căreia întreruperea consumului de băutură îi declanşează tulburări psihice grave este nu doar costisitoare, ci şi de durată. Chiar dacă nu apucă să intre în sevraj, marii alcoolici devin agresivi sau depresivi, situaţii în care au nevoie tot de ajutorul psihiatrilor.
"De obicei, pacienţii alcoolici ajung la noi cu tulburare de sevraj. Aceasta este o urgenţă majoră, pentru că toate decesele apar în tulburare de sevraj. Aceşti pacienţi au probleme hepatice şi renale grave, au ciroză hepatică, iar pericolul de deces este frecvent. Până nu-i rezolvi starea generală, nu poţi să-l externezi, pentru că altfel moare la colţul străzii. La ultima gardă, de exemplu, din şase pacienţi, doi erau în sevraj, iar unul în stare foarte gravă. Majoritatea nu sunt asiguraţi, dar sunt urgenţe. Este un cerc vicios: nu plătesc nimic la stat, beneficiază de îngrijiri medicale, dar pe de altă parte au bani pentru băutură", ne-a explicat dr. Mariana Iosif, medic specialist la Spitalul "Sf. Pantelimon".
Şase decese în urma consumului de alcool
Alcoolul, drogul cel mai ieftin, vândut la liber la fiecare colţ de stradă, face victime printre brăileni. Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila a efectuat demersuri către instituţiile abilitate în combaterea fenomenului consumului de alcool şi de substanţe interzise, în scopul evidenţierii principalelor aspecte privind reducerea ofertei de droguri. În 2013, în cadrul Serviciului de Medicină Legala Brailă s-au înregistrat 6 decese în urma consumului de alcool şi au fost realizate 489 expertize toxicologice pentru consumul de alcool. Persoanele care au probleme cu alcoolul pun în pericol nu doar viaţa lor, dar şi pe a celor din jur, cum este cazul şoferilor care se urcă băuţi la volan. Din datele Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila reiese că 192 persoane au fost sancţionate contravenţional pentru conducerea autovehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice şi 66 de persoane cercetate penal pentru conducerea autovehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice.