În aceste zile, ne înconjurăm de lumina sfântă a Învierii şi intrăm în Săptămâna luminată “cu moartea pre moarte călcând”, descătuşându-ne de întunericul din noi. După ce am primit botezul luminii în noaptea de Paşti, ne îmbrăcăm sufletul în haine albe şi purtăm în palme candela îndumnezeirii Mântuitorului, care ne cheamă să trecem de la întunericul morţii în care trăim, la lumina vieţii veşnice. Acum, când toate s-au umplut de lumină, când creştinii traversează o perioadă a bucuriei şi a Învierii, mă gândesc câtă nevoie avem de o astfel de Săptămână luminată...
Câtă nevoie avem să ne bucurăm că trăim, câtă nevoie avem de linişte şi pace şi de înţelegerea dintre noi. Noi, cei care ne numim creştini şi care am primit lumina în noaptea de Înviere de la o singură lumânare, suntem chemaţi să ne purtăm zi de zi şi să ne bucurăm între noi şi unul pe altul, la fel ca în Ziua de Paşti.
Avem nevoie de o Săptămână luminată, în care să uităm de politică şi de politicieni, de taxe şi impozite, de pensiile mizere şi de sănătatea din ce în ce mai şubredă. Avem nevoie să purtăm lumina Învierii în locurile în care trăim sau muncim şi să oferim bucurie şi zâmbete celor de lângă noi.
În această săptămână, mi-aş dori să deschid televizorul sau să frunzăresc ziarele şi să aflu că pe şoselele patriei nu s-a înregistrat niciun accident, că nu s-au comis crime sau violuri, că economia a început să duduie sau că nivelul de trai al românilor a crescut considerabil. Din comunicatele de presă aş vrea să aflu că nu s-a mai întocmit niciun dosar penal pentru furturi de salam, de biscuiţi sau de deodorante din supermarketuri, pentru o bătrână care a vândut ştevie fără autorizaţie la colţul străzii, sau pentru alte găinării de tot felul. Aş vrea să aflu că politicienii fac front comun pentru binele populaţiei, că fiecare îşi respectă promisiunile făcute şi că, în sfârşit, ţara începe să intre pe un făgaş de normalitate.
Sub merii înfloriţi, îmi doresc ştiri optimiste şi vesele, să vorbim despre frumuseţea cuvintelor şi să ne hrănim sufletul cu sunete care se înalţă până la porţile Luminii.
Pentru o săptămână, aş vrea să vedem doar partea bună a lumii în care trăim şi să nu ne mai scufundăm în mocirla cotidianului.
Când cerurile se deschid, mi-aş dori o pauză de furtuni şi de cutremure, o detoxifiere politică, socială şi, de ce nu, o detoxifiere a presei, astfel încât să privim doar partea plină a paharului. Dar, câţi dintre noi suntem pregătiţi să acceptăm o asemenea provocare? Câţi dintre noi pot păstra aprinsă candela Învierii şi dincolo de Ziua de Paşti?