Statele Unite se pregătesc să anunţe noi sancţiuni contra Rusiei. Administraţia de la Washington vrea să pedepsească Moscova pentru atacurile cibernetice care au perturbat şi au influenţat campania prezidenţială.
Potrivit Washington Post, sancţiunile vor fi la nivel diplomatic, dar şi economic.
Rusia a promis represalii în cazul în care Statele Unite vor adopta noi măsuri punitive, fără să precizeze în ce vor consta acestea.
Un raport al CIA a stabilit recent faptul că Donald Trump a primit ajutor în campania electorală din partea ruşilor.
Preşedintele-ales a catalogat documentul ridicol, iar, mai nou, a sugerat că acuzaţiile la adresa Moscovei privind atacurile cibernetice ar trebui abandonate.
Reporter: Ce părere aveţi despre sancţiuni?
Donald Trump, preşedintele ales al Statelor Unite: Cred că trebuie să ne vedem de vieţile noastre. Computerele au complicat vieţile foarte mult. Generaţia computerelor a făcut în aşa fel încât nimeni să nu ştie ce se întâmplă. Avem viteză, avem multe lucruri, dar nu sunt sigur că avem securitatea de care avem nevoie.