Strada Grivitei si pamântul de origine extraterestra de sub ea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Strada Grivitei si pamântul de origine extraterestra de sub ea

Acum, sincer, mai mira pe cineva aceasta situatie? Nici explicatia data de autoritati nu cred ca mai surprinde pe multi. De la primarie la inspectoratul pentru constructii si de la proiectant la diriginte de santier, toata lumea se spala pe mâini. În opinia tuturor celor implicati, singurul vinovat este solul. O explicatie cât se poate de logica si de româneasca. Printre explicatii am aflat si ca, de exemplu, conductele vechi care traverseaza strada Grivitei nu au fost schimbate în totalitate, ci doar cele longitudinale. Evident, peste câtiva ani, când se va decide si înlocuirea conductelor perpendiculare pe Grivita, strada va fi din nou sparta.
Dar sa revenim la sol, acest hain, încapatânat si nesimtit pamânt de sub strada proaspat reabilitata, care s-a gândit sa se taseze fix în campania electorala! De parca este prima data când se asfalteaza aceasta strada, de parca pentru prima oara s-a facut acolo o artera rutiera, de parca acest sol a aparut pe Grivitei peste noapte si provine dintr-un meteorit ce s-a împrastiat pe strada fix în momentul când vechea structura rutiera se decopertase.
Solul de sub Grivitei exista acolo dintotdeauna. O fi mai sensibil si se surpa mai repede, dar asta trebuia sa se stie de cel putin câteva zeci de ani. "Ar fi trebuit fundatie de autostrada, dar o asemenea structura ar fi ridicat costurile si ar fi facut din reabilitarea strazii un proiect neeligibil pentru UE" - este o alta explicatie aiuritoare a responsabililor din primarie.
Strada Grivitei are cam trei kilometri si jumatate, iar evaluarea initiala a costurilor a fost de 24 de milioane de lei, adica în jur de 1,6 milioane de euro pe kilometru, bani suficienti pentru a se face si o fundatie ca pentru o autostrada. S-a licitat, însa, cu 12 milioane de lei, adica aproape la jumatate de pret si fix asta a iesit: un drum pe jumatate reabilitat cum trebuie.
Lucrurile puteau fi facute bine înca de la început sau remediate pe parcurs, daca tot s-a observat cât de plimbaret este solul (chiar si cu riscul suplimentarii costurilor), dar s-a preferat sa se continue prost, probabil pe ideea "Lasa, mai, ca merge si-asa!", ca oricum raspunde solul. Asta e, ghinionul nostru, al contribuabililor, ca solul nu poate fi nici sanctionat, nici arestat, nici demis. Mai mult decât atât, nu poate candida nici la primarie! Nu putem striga nici "Jos, solul!", pentru ca este deja mai jos chiar decât ar trebui. S-ar zice ca solul nu poate fi schimbat, oamenii fiind cei care ar trebui sa se schimbe - sa devina mai competenti, mai responsabili, mai profesionisti - sau sa fie schimbati cu totul din functiile pe care le ocupa. Însa la ce metehne s-au împamântenit în societatea româneasca, în general, si în sistemul de stat, în special, pare mai simplu de înlocuit solul. Dar nu se va face nici asta. Se va mai cârpi un pic, sa tina macar pâna la alegerile urmatoare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro