Averea candidaţilor este un material devenit tradiţie în presa naţională şi locală atunci când sunt alegeri. Aşadar, fiecare candidat ar trebui să se autoanalizeze cam cum va fi judecat de alegători după ce acareturile, dar şi veniturile îi vor fi făcute publice. Nu-ţi trebuie prea multă minte ca să gândeşti astfel. Probabil de aceea declaraţia lui Cătălin Stancu, insul care se vrea preşedinte al CJ din partea USR – PLUS e de negăsit! El, Stancu, cel care a candidat pentru o “administraţie cinstită”, nu ne-a “cinstit” şi pe noi cu propria lui declaraţie de avere. Să vedem şi noi câte terenuri mai are din alea muuuulte pe care le deţinea în urmă cu muuulţi ani, să aflăm şi noi ce s-a mai întâmplat cu executările alea silite din partea băncilor....În acelaşi context, ieri dimineaţă am primit un telefon taaare ofuscat de la Ionel Adetu (PMP). Adetu era foaaarte supărat că în ziar ar fi apărut în mod eronat că el candidează la preşedinţia CJ iar Viorel Botea la primăria municipiului. MUSAI voia Adetu să dăm dezminţire pe prima pagină...În realitate, inversarea a apărut doar la explicaţiile din dreptul fotografiilor candidaţilor, în textul “Averea candidaţilor” totul fiind corect. De fapt, cred că lui Adetu nu i-a convenit deloc că a aflat toată lumea, inclusiv colegii lui de partid, cum încasează el 22.500 lei anual, în calitate de membru în CA al CUP Dunărea. De departe însă, sărăntocii acestor alegeri sunt Cătălin Boboc şi Lucian Căprariu, candidaţii la preşedinţia CJ, respectiv la primăria municipiului din partea alianţei PNL- Brăila Nouă. Boboc şi Căprariu au acareturi – terenuri, case, maşini – dar, lunar, s-ar putea încadra la ajutoare sociale câtă vreme trăiesc cu 1000 lei per capita. Bă, eşti prost? Bă, eşti nebun? Ar zice nişte personaje celebre. De fapt, cei doi ne cred pe noi, alegătorii, proşti tare, dacă şi-au imaginat că nu putem face o adunare şi o împărţire că să aflăm, negru pe alb, cât de rupţi în cur sunt cei doi. Sau poate că nu sunt, dar atunci vorbim despre evaziune fiscală sau corupţie sau bani daţi cu “împrumut”. Ce este şi mai de râs este că aceşti inşi ne vorbesc despre “Renaşterea Brăilei” în “ziarul brăilenilor care votează drept”. Ei bine, dacă tandemul Căprariu – Boboc a ajuns să decidă cine votează drept şi cine nedrept atunci chiar că trăim vremuri bolnave rău. Şi nu de COVID. În fine, studiind ziarul editat la comanda partidului Brăila Nouă am aflat cum Căprariu este un antreprenor cu viziune, iar actualul primar este “Marian cel fără plan”. Probabil că viziunea lui Căprariu este legată de cum poţi trăi împreună cu nevasta cu 2.000 lei lunar. Cât despre pozele trucate, caricaturile şi analiza declaraţiei de avere a familiei Dragomir le ofer gratis o consultaţie celor doi candidaţi rupţi în cur: NICICÂND în Brăila n-a prins la electorat campania negativă de acest tip. Constantin Cibu a ajuns primar după ce răposatul Viorel Balcan a început să împrăştie nişte fluturaşi tendenţioşi. Nici campania făcută cu cap cu “lăcustele roşii” n-a prins la Brăila, după cum şi Diacomatu s-a prăbuşit când a luat-o pe arătură cu fiţuici mincinoase şi umflate despre Stancu. Însuşi Dragomir a câştigat bine mersi chiar şi după ce i s-a fabricat o poză la alegerile trecute cum că ar fi fost în vizită la Gheorghe Bunea Stancu, la puşcărie.
Iată de ce îl apreciez pe candidatul independent Dan Căpăţână la CLM pentru cât de frumos şi-a făcut campania, după cum îl felicit pe Mihai Isvoranu, candidatul USR-PLUS la primărie pentru comportamentul impecabil. La fel, o felicit pe Daniela Rădulescu, numărul 1 pe lista PMP la CLM, pentru proiectele foarte bune pe care le-a promovat şi care au în centru copiii născuţi şi nenăscuţi. În rest, îmi pare rău de oamenii capabili care sunt pe listele PNL de la CLM şi CJ că au ajuns să fie la remorca unor inşi precum Boboc şi Căprariu. Poate, cine ştie, după alegeri, se va face dreptate.