Nici nu îmi mai aduc aminte câți ani au trecut de când împreună cu colegii de la “Obiectiv” am încercat să aflăm, pe cale legală, ce sume s-au recuperat din totalul prejudiciilor aduse statului român de diverși infractori. Am solicitat purtătorilor de cuvânt ai instanțelor din zona Brăila - Galați o statistică în acest sens pe câțiva ani. N-am primit niciun răspuns până în ziua de azi. Cu sau fără gulere albe, condamnați la închisoare cu executare sau cu suspendare, după ce au comis abuzuri în serviciu, înșelăciuni, delapidări, după ce au “mâncat” ilegal fonduri europene, astfel de inși trebuia executați fără drept de apel pentru recuperarea prejudiciilor, după rămânerea definitivă a hotărârilor judecătorești. La un moment dat, a fost o întreagă dezbatere publică în legătură chiar cu evaziunea fiscală - o infracțiune gravă - care putea fi “iertată” dacă autorul plătea sumele datorate statului. S-a tot spus că, în condițiile supraaglomerării penitenciarelor, cu regulile UE în spatele țării noastre cu privire la drepturile omului, cu faptul că până la urmă nu discutăm despre infractori violenți, varianta achitării prejudiciilor contra lăsării în libertate a autorilor este de preferat. Așa e! De când fac meseria de ziarist – adică din iunie 1990 – am aflat de sume uriașe înghițite prin diverse manevre de diverși inși. Fie că vorbim de decapitalizări ale fostelor unități de stat, fie că vorbim despre privatizări frauduloase, despre firme căpușă sau afaceri derulate cu firme fantomă și câte și mai câte moduri de a “sifona” milioane, și milioane, și miliarde, și miliarde, nu îmi aduc aminte de un SINGUR CAZ în care statul să fi fost îndestulat după o hotărâre definitivă, chit că mai tot timpul am văzut prin rechizitorii că a fost instituit sechestru asigurător.
Ultimul caz sfidător este cel pe care l-am denumit noi, presa, dosarul “Jaf în Balta Mică”. Carevasăzică se obțin niște bani europeni – vreo 500.000 euro nerambursabili - pentru reabilitarea hidrologică a Bălții Mici a Brăilei privind construirea unor canale pentru refacerea conexiunii fluviului Dunărea în vederea alimentării din amonte a sistemului de lacuri din insula Fundu Mare și construirea unor stăvilare, printre altele, proiectul total ridicându-se la 978.419 euro și nici până la ora actuală problemele nu sunt rezolvate. Pescarii bătrâni pot spune cât de necesare erau aceste lucrări pentru bătrânul fluviu și peștii din el. De ce s-au dus pe Apa Sâmbetei acești bani europeni? Pentru că niște inși din conducerea Administrației Parcului Natural Balta Mică a Brăilei au dat bani unor firme nepregătite, fără utilaje, pe ochi frumoși. Cine răspunde pentru asta? Nimeni, după achitările date pe bandă rulantă de Curtea de Apel Galați. Cine plătește către partea civilă Regia Națională a Pădurilor Romsilva – Administrația Parcului Natural Balta Mică a Brăilei R.A? Nimeni, că așa au decis aceiași judecători!
În aceste condiții, de ce să mai respectăm legile? De ce să ne mai pese de niște hotărâri judecătorești a căror aplicare oricum este extrem de greoaie? Păi, dacă în cazul prejudiciilor aduse statului, când este vorba despre niște fonduri europene și de o rezervație naturală, lucrurile stau așa, ce așteptări să aibă victimele unor accidente rutiere care au nevoie de daunele civile, sau victimele traficului de persoane cărora le-ar folosi daunele morale? Îmi aduc aminte de un magistrat de carieră - o femeie pe cinste – președinte al Tribunalului, care în urmă cu mulți ani m-a învățat să respect justiția și magistrații, dar care deseori vorbea despre drepturile victimelor. Care drepturi? Nu au fost nici atunci, nu sunt nici acum, dar când vine vorba despre drepturile infractorilor... să ne ferească Dumnezeu!
La închiderea ediției, am aflat că aceleași achitări pe bandă rulantă au fost dispuse de Tribunalul Vrancea în dosarul “Stancu vs DNA”, cu vreo 19 inculpați și 3 milioane euro prejudicii. Păi, dacă acești inculpați au fost trimiși în judecată nevinovați – că așa zice sentința - răspunde cineva pentru daunele morale suferite de ei în toată această perioadă? NIMENI!
