Statuia unui rege bulgar a devenit atracţie turistică imediat după dezvelire | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Statuia unui rege bulgar a devenit atracţie turistică imediat după dezvelire

Statuia ţarului Samuel, conducător între 997 şi 1014 al Primului Imperiu Bulgar, inaugurată săptămâna trecută la Sofia, este ţinta mai multor glume şi polemici din cauza ochilor săi care strălucesc puternic în întuneric, producând un efect ilar pentru unii sau horror pentru alţii, relatează Agerpres.
Subiectul a devenit viral pe reţelele sociale şi tot mai mulţi bulgari merg la Sofia pentru a admira şi a se fotografia cu statuia cu ochi scăpărători. Monumentul - dezvelit de preşedintele ţării, Rosen Plevneliev - are o înălţime de şase metri şi este dotat cu lămpi cu leduri instalate în ochii statuii de autorul operei, Alexander Haitov.
Nici primăria capitalei bulgare, nici fundaţia particulară „Memoria bulgară", care a donat 50.000 de euro pentru realizarea proiectului, nu au fost informate anterior despre intenţia sculptorului de a monta originalul sistem de iluminat. Prin urmare, Ministerul Culturii a constituit o comisie specială care trebuie să decidă viitorul privirii statuii.
Criticat de primărie, sculptorul Alexander Haitov şi-a apărat creaţia. „Este viziunea şi concepţia mea. Dacă publicului nu-i place acest efect, care nu s-a mai văzut nicăieri în lume, voi distruge ochii (statuii) eu însumi", a spus el într-o discuţie telefonică cu un înalt funcţionar municipal, înregistrată şi difuzată apoi de postul Nova TV.
Haitov a explicat că privirea, care face obiectul controverselor, exprimă sentimentele pe care le-a avut ţarul Samuel când şi-a văzut soldaţii învinşi, torturaţi şi omorâţi într-o bătălie contra Imperiului Bizantin. În timpul domniei acestui monarh, bulgarii au cucerit însemnate teritorii din Balcani care în prezent fac parte din Macedonia, Serbia, Croaţia, Albania şi Grecia.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro