Stancu vrea sa dezvolte agroturismul in Braila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Stancu vrea sa dezvolte agroturismul in Braila

Candidatul PSD la presedintia Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Bunea Stancu, promite ca se va preocupa, printre altele, de promovarea agroturismului. Stancu spune ca are ceva idei in aceasta privinta, de vreo doi ani, primul pas fiind facut cu lacul Blasova, insa au existat piedici care au facut imposibila finalizarea proiectului respectiv: "Ideea este de vreo doi ani de zile, insa n-am accentuat-o, pentru ca sint niste pasi de facut. Mai intii a fost Blasova, unde lacul s-a populat cu peste si avem un an si jumatate de cind incercam sa luam autorizatia de Mediu, dar nu am reusit. N-o sa va vina sa credeti, dar de un an si jumatate nu reusim sa obtinem autorizatia, ca sa dam drumul la licitatie. Am rezolvat problema popularii baltii cu peste, am rezolvat problema pamintului, in mare, dar mai am un pas de facut, ca vreau sa realizam acolo o baza nautica si deja echipa nationala si-a anuntat intentia de a face o baza permanenta la Braila, ceea ce pe noi ne intereseaza foarte mult. Noi, CJ, am bagat o gramada de bani in acel drum din Insula Mare, care este mai rau ca inainte, ca si-au batut joc de el, dar avem in plan sa-l refacem. Vom face asfalt, ca atunci cind treci Dunarea pentru a ajunge la Blasova, sa nu mai ai probleme ca-ti distrugi masina. Vom face beton, ca ala nu se mai strica, daca nivelul apei freatice urca. Am alocat, de asemenea, 1,7 milioane de euro la Movila Miresii, unde vrem sa facem o statiune si se va realiza pentru inceput infrastructura. Sintem in discutie cu maltezii, cu italienii si cu nemtii, pentru realizarea unor ministatiuni balneoclimaterice, incepind cu Lacu Sarat, care trebuie reabilitat. Dupa aceea, avem Ciineni Bai, Insula Mica, cu Bertesti si Stancuta si mai este Zatonul, care se poate amenaja frumos. Plus lacurile Lutul Alb, Seaca, Ciulnita, Jirlau, Maxineni, care sint locuri de interes judetean".
Presedintele CJ a precizat ca deja s-a discutat despre un ajutor financiar dat Manastirii Maxineni, pentru finalizarea unor lucrari incepute acolo, zona urmind sa devina o atractie turistica: "Noi, CJ, investim acum zeci de miliarde de lei in Manastirea Maxineni, vom face eventual un parteneriat cu Biserica, vom vedea in ce mod procedam, am dat aceasta chestiune spre studiu oamenilor mei. Vreau sa facem aceasta zona de liniste in Lunca Siretului, care sa poata sa primeasca oameni din Braila si alte judete, dar o sa fac o oaza de turism si in Insula Mica si apoi, in jurul acestor puncte o sa cream agroturism. Mai exact, m-am gindit pentru inceput sa existe, intr-o localitate de acest tip, 10-15 gospodarii, cu tot ce le trebuie pentru a asigura o hrana sanatoasa, care sa fie pregatite pentru a primi turisti in conditii decente. Probabil ca in primul an sau in primii doi ani, vom subventiona noi aceasta activitate, pentru ca lumea sa se poata pregati si sa se creeze acest flux turistic. Asta putem sa facem la Movila Miresii, Ciineni, Bertesti, Stancuta si la Maxineni. Odata plecat acest proiect, cu siguranta el va atrage si alte idei si mici afaceri similare".
Stancu a mai explicat ca dincolo de atractiile turistice din mediul rural, el mai are in vedere, daca va fi ales pentru un nou mandat, sa se ocupe personal de construirea unui patinoar in municipiu, daca in parteneriat cu Primaria nu s-a putut: "Eu il fac, o sa ma ocup personal si am sa ma implic si in modul in care arata parcurile din municipiu si voi colabora inclusiv cu voluntari pentru a fi aranjate, curatite, dichisite, eventual si ingradite si cu control la intrare. Acum, in parcul Monument, de exemplu, intra fiecare cum vrea, cu calul, cu caruta, ce sa va mai spun, e o tiganeala... Si acolo se poate face foarte bine un patinoar cu o discoteca, nu deranjeaza pe nimeni, in aer liber, controlata de administratiile publice. Eu as vedea-o realizata la comun, de Consiliul Judetean si Primarie, ca noi nu sintem la concurenta, sintem aici sa aparam interesul braileanului".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro