Spitalul Judeţean Deva intră în carantină. Managerul a fost suspendat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Spitalul Judeţean Deva intră în carantină. Managerul a fost suspendat

Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva este închis, începând de duminică seara, în totalitate, astfel că nimeni nu intră şi nimeni nu iese timp de 14 zile, iar niciun pacient nu va fi internat sau externat în acest interval. Acesta este al treilea spital din țară intrat în carantină, Spitalul Dimitrie Gerota din București și Spitalul Județean Suceava.

 

Vasilică Potecă, prefectul județului Hunedoara, a declarat la Digi24 că managerul Spitalului Județean de Urgență a fost suspendat începând de luni dimineață de la ora 10:00. El a spus că managerul nici măcar nu îi răspundea la telefon.

„Mai sunt 69 de pacienți, care în perioada următoare vor fi izolați, li se vor face testele și încercăm să îi externăm”, a adăugat prefectul.

Pe de altă parte, Mircea Bobora, președintele CJ Hunedoara, a declarat că este „convins că nu o să mai există probleme divergente în domeniul comunicării”.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Hunedoara, Lucian Morogan, a declarat că în această perioadă se intensifică procedurile de curăţenie, dezinfecţie, se instalează echipament de protecţie.

„DSP Hunedoara a transmis Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva o adresă prin care se comunică luarea unor măsuri începând de duminică seara. Astfel, medicii depistaţi pozitiv COVID-19 vor fi internaţi pe Secţia de Boli Infecţioase a spitalului, iar restul personalului medical va îngriji pacienţii internaţi, fără a părăsi unitatea sanitară, timp de 14 zile. Spitalul este închis, pe principiul nimeni nu intră, nimeni nu iese. În această perioadă se intensifică procedurile de curăţenie, dezinfecţie, se instalează echipament de protecţie iar spitalul nu va mai prelua cazuri noi pe perioada celor 14 zile. De asemenea, nici pacienţii nu vor fi externaţi în acest interval, pentru a evita răspândirea coronavirusului”, a spus Morogan, potrivit Mediafax.

„Mai sunt doi medici confirmaţi, unul fiind şeful Secţiei de Interne 2”, a precizat Romogan.

La nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva au fost confirmaţi pozitiv cu coronavirus patru medici, dintre care doi de la Secţia de Onclogie, aceştia fiind transferaţi la Timişoara.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro