Întrebat joi de presă despre șomajul tehnic pentru bugetari și reducerea salariilor demnitarilor, premierul Ludovic Orban a declarat, candid, că „acest subiect nu mai este de actualitate, pentru că ne apropiem de finalul perioadei de urgență, iar mare parte dintre bugetari sunt în prima linie”. Gata, nu mai are rost luarea unor asemenea măsuri, pe care tot actualii guvernanți, inclusiv premierul, le-au anunțat în urmă cu vreo două săptămâni. Ce rost mai are, nu-i așa?, ca angajații statului român, în frunte cu demnitarii, să mai participe la efortul financiar colectiv, necesar trecerii peste criza declanșată de această pandemie?! Suportă oricum mediul privat. Singur.
Deja, potrivit datelor Ministerului Muncii, numărul total al contractelor de muncă suspendate (șomaj tehnic) sau încetate, înregistrate la Inspecția Muncii, se ridică la circa 1,271 milioane! Dintre acestea, circa 1,025 milioane sunt suspendate, iar restul de circa 246.000 încetate cu totul. Adică un sfert de milion de oameni sunt deja șomeri! Cele mai multe contracte suspendate sau încetate nu provin din industria care se credea cel mai tare lovită de criza COVID-19, adică Hoteluri și restaurante, ci din industria prelucrătoare: peste 370.000 de contracte, de peste 3 ori mai multe decât contractele suspendate/încetate din industria hotelieră și a restaurantelor. Iar efectele acestei crize asupra mediului privat nu vor înceta brusc odată cu ieșirea din starea de urgență. În niciun caz! Vor mai trece alte luni bune, până situația va reveni, cât de cât, la normal. Poate chiar jumătate de an! Rețineți: aproape 1,3 milioane de angajați din mediul privat este afectat direct și dramatic de această criză, mai mulți chiar decât numărul total al angajaților bugetari.
Statul român are direct pe statul de plată circa 1,246 milioane de bugetari – aceasta era situația la nivelul lunii februarie 2020 (fără angajații din firmele de stat, controlate de ministere și, mai ales, de autorități locale, probabil încă vreo câteva zeci bune de mii de oameni). Dintre aceștia, nici măcar unul nu a fost afectat direct de criza COVID, din moment ce nu există niciun contract de muncă suspendat temporar sau încetat pe motiv de COVID - și nici nu va mai fi. În mod clar, cei mai mulți dintre ei sunt pe baricade – profesorii, cadrele medicale, polițiștii, militarii, serviciile de urgență, angajații AJOFM-urilor și ai Fiscului etc –, dar, din sutele de mii de angajați de prin administrația centrală și administrațiile locale, chiar sunt toți prezenți la muncă sau chiar muncesc toți de acasă? Fac toți asta, de aproape 2 luni de zile, de când marea majoritate a contribuabililor stau în case? Cât de corect este în primul rând față de bugetarii care chiar muncesc de se spetesc în această perioada? Cât de corect este față de efortul general bugetar, care presupune cheltuieli suplimentare uriașe și încasări semnificativ mai mici? Cât de corect este față de situația generală economică și socială a acestei țări? Cât de corect este ca niciun guvernant și niciun demnitar să nu contribuie la acest efort general?
Și, în tot acest context, cât de corect este ca ministrul Muncii să reproșeze societății civile, în general, că nu a contribuit suficient financiar la lupta împotriva coronavirusului? Asta, în contextul în care donațiile generale ale companiilor private și ale zecilor de mii de persoane fizice, dar și ale bisericilor și ong-urilor au fost de câteva zeci de milioane de euro!
De fapt, guvernanții ne transmit, cât se poate de clar, că nu mai poate fi vorba despre solidaritate, nici măcar despre una simbolică. Solidaritate să fie, dar nu pentru toată lumea! Dar a fost vreodată vorba cu adevărat despre solidaritate în România?