Faptul că săptămâna trecută moţiunea de cenzură declanşată de opoziţie a căzut cu un scor detaşat nu m-a luat prin surpridere. Sincer-vorbind, nu mă aşteptam ca analfabeţii, penalii şi penabilii de la Putere să răstoarne guvernul marionetei Viorica Dăncilă şi nici ca ungurii să voteze pentru binele ţării. Nu spun asta din şovinism sau din patriotism deşănţat, dar, acesta este singurul guvern în care au reuşit să se adăpostească la un loc toţi infractorii şi trădătorii de ţară, legitimând sub ochii noştri noua dictatură a majorităţii PSD-ALDE. Acea majoritate care a dat dispoziţii parlamentarilor din subordine să nu voteze moţiunea de cenzură şi care a negociat, ca de fiecare dată, viitorul românilor cu UDMR, jucând la ruletă chiar limba română, îngenuncheată de ungurime în inima ţării. Dar, asta este o altă poveste...
De altfel, săptămâna trecută, când a avut loc moţiunea de cenzură, am văzut, dincolo de ecranul televizorului, o Românie prăbuşită, şubrezită de lupte intestine, o opoziţie fragilă, fără inteligenţă politică, incapabilă de argumente solide şi ridiculizată de UDMR, în timp ce parlamentarii PSD-ALDE îşi încleştau unghiile în scaunul Puterii. Chiar în condiţiile în care ICCJ a decis, în preziua moţiunii, condamnarea lui Liviu Dragnea la trei ani şi şase luni cu executare, majoritatea parlamentară nu a reuşit să înţeleagă semnalul de alarmă pentru ţară, nu a reuşit să distingă binele de rău, grâul de neghină şi nu a înlăturat regimul agramatei Dăncilă, care nu era în stare nici să citească de la tribuna Parlamentului ce i-au scris alţii despre realizările unui guvern despre care habar nu are...
Şi asta, pentru că parlamentarii, aleşii noştri sau, ai unora dintre noi mai bine-zis, nu urmăresc interesele ţării şi ale poporului, ci propriile interese; interesele de grup, de familie, interesele trasate de tătucul Dragnea.
În condiţiile în care Viorica Dăncilă a demonstrat ţării şi lumii întregi că nu este în stare să conducă Guvernul, aşa după cum nu este în stare nici să citească un discurs, PSD-ALDE se încăpăţânează să o susţină, spulberând astfel orice speranţă de mai-bine a românilor. De ce avem nevoie de un asemenea guvern? Când, în ultimul an, nu avem început un kilometru de autostradă, nu a început să se construiască un spital, când încă avem şcoli fără canalizare sau care se prăbuşesc peste copii, când oamenii se îmbolnăvesc în spitale de infecţii nosocomiale, când infrastructura sau investiţiile sunt la pământ, iar românii încă muncesc pe plantaţiile Europei şi ale lumii întregi, PSD-ALDE şi şefa scării de bloc de la Videle ne vorbesc despre realizările programului de guvernare, iar circarii din Parlament le ţin isonul.
Suntem o ţară de proşti, care ne uităm la dezbateri sterile; suntem un popor fără coloană verticală, care ne ardem valorile şi Codul Penal; aplaudaci într-un spectacol ieftin, regizat de un dictator condamnat la trei ani şi şase luni cu executare; privitori la un discurs citit pe silabe de o repetentă a politicii postdecembriste.
Spre ce se îndreaptă România, când parlamentarii se solidarizează cu hoţii?
Spuneam la început că nu am fost surprinsă de faptul că a căzut moţiunea de cenzură. M-a şocat însă solidaritatea incredibilă a parlamentarilor în jurul hoţilor. De acum, nu mă mai miră nimic. Suntem un popor setat pe prostie şi pe hoţie şi chiar ne merităm soarta.
