Inevitabil, se impune o întrebare: Care-i treaba cu Badea? La fel de inevitabil, se impune şi o descriere a lui Badea, chiar dacă un asemenea "efort" se poate dovedi a fi inutil, dat fiind pustiul moral al specimenului adus în discuţie. Aşadar... De o inepuizabilă capacitate de a produce resentiment pe bandă rulantă, purtător fecund al unei mârlănii fără leac, tendenţios până la implozie, obscen până la senilitate, gălăgios până la comoţie, lipsit de opinii inteligente (de fapt, de orice fel de opinie!), dar prolific în materia debilă a speculaţiilor conspirative, Badea aparţine vastei categorii a mediocrilor cu zeflemeaua-n vârf de limbă. La ce se rezumă tot "şarmul" musculosului antenist? Simplu, la o defulare de umori pamfletare, cu bătăi de linguri în borcane. Bien sur, totul asezonat cu frişca retorică a indignatului de carieră. Pe ce se bazează priza lui Badea la public? Din nou, simplu: pe o atitudine discursivă de factură comunistoidă - triumful insultei (în treacăt fie spus, un magnet de rating indestructibil, în opinia mea, în "gena mediatică" a acestui popor). Nu, nu vorbim de un showman, ci pur şi simplu de un... scandalagiu. Punct.
În fine, atât mai trebuie adăugat: după cum evoluează, Mircea Badea are şansa să devină şeful unei promoţii media de avocaţi ai degradării umane, pe care nimic din această lume nu-i va putea îndestula.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.