Vi se pare o situaţie nouă? Nicidecum, aşa stăteau lucrurile şi acum un an, şi acum trei ani, şi acum cinci ani, şi acum 10 ani. Ba chiar, şi acum 15 ani. Fiecare administraţie a avut de rezolvat problema transportului în comun din municipiu, fiecare primar a promis că o rezolvă, niciunul nu i-a dat însă de cap până acum. Primarii s-au tot schimbat, dar problemele sunt aceleaşi. Ca şi conducerea Braicar.
Nu a existat, de fapt, niciodată o strategie adevărată în privinţa transportului în comun. N-a existat niciun plan pe termen lung sau mediu, de organizare şi optimizare a transportului public în municipiu. Nu a studiat nimeni problema în amănunt: ce nevoie de transport public există? Care va fi cererea peste 10 ani? Ce tip de transport în comun este mai rentabil, mai eficient, mai folositor?
Dacă ar fi existat un asemenea plan, poate că acum s-ar fi ştiut ce se vrea. De exemplu, poate o reţea de tramvai de genul "metrou uşor", dacă tot se reabilitează complet Dorobanţi şi Calea Călăraşilor. Sau poate nu mai era nevoie de tramvai prin oraş, ci de o reţea de troleibuze; astfel, pe cele două bulevarde s-ar fi creat câte trei benzi de circulaţie pe sens, din care una rezervată mijloacelor de transport în comun şi maşinilor de intervenţie. Ar fi avut loc, desigur, şi o bandă pentru biciclişti. Şi poate s-ar fi putut achiziţiona troleibuze cu fonduri UE nerambursabile, că-i transport ecologic, iar un troleibuz costă cam de 10 ori mai puţin decât un tramvai.
Dacă ar fi existat un asemenea plan, poate s-ar fi impus de acum câţiva ani operatorilor maxi-taxi nişte condiţii pe care să le îndeplinească în timp, dar care să ducă la o îmbunătăţire a activităţii acestora, din punctul de vedere al călătorului. Sau, neîndeplinindu-le, ar fi dispărut deja din peisaj. Poate s-ar fi renunţat de mult la ideea acordării de abonamente gratuite pentru pensionari, total nejustificate pentru nişte persoane care, tocmai pentru că sunt la pensie, nu mai trebuie să se deplaseze nicăieri, în fiecare zi, dus-întors, cu mijloacele de transport în comun, aşa cum o fac elevii sau angajaţii (mulţi cu venituri sub pensia medie din Brăila!).
Mereu au existat doar promisiuni, doar acţiuni de moment, doar măsuri luate ca urmare a unei greve spontane a Braicar.
Situaţia persistă de atât de multă vreme, încât a devenit una comună. Şi pariez că, republicat peste trei ani, de exemplu, textul de faţă va fi unul cât se poate de actual.
