Pentru cine nu (mai) ştie sau se face că uită, Elena Ceauşescu, jumătatea feminină a cuplului de dictatori care a condus România înainte de 22 decembrie 1989, era aproape analfabetă. O semi-analfabetă notorie, cu doar 4 clase la activ. Asta însă nu a împiedicat-o să-şi aroge diplome de tot felul, titluri ştiinţifice care mai de care mai pompoase şi să se creadă un geniu în chimie şi nu numai. „Academician doctor inginer, savant de renume mondial” – aceasta era titulatura pe care toată lumea era obligată să o folosească atunci când vorbea sau scria oficial despre ea. Cât de academician doctor inginer şi savant putea să fie o ţaţă cu 4 clase nu e greu de imaginat. Chiar nu-ţi trebuie şcoli pentru asta şi pentru a realiza ce-ar fi fost Elena Ceauşescu fără sistemul comunist. Poate, cel mult, o muncitoare în vreo fabrică.
Şi totuşi, deşi Elena Ceauşescu abia ştia să citească, „scria” lucrări ştiinţifice pe care unii i le premiau. Avea titlul de doctor în chimie! Elena Ceauşescu era membru titular al Academiei Române şi vicepremier al guvernului comunist, dar citea CO2 pur şi simplu CODOI.
Revenind la vremurile prezente, Carmen Dan, ministrul de Interne, fostă secretară de şcoală prin judeţul lui Dragnea, rostea zilele trecute în faţa presei expresia „Nume şi pronume”, referindu-se, evident, la prenumele unui angajat al Jandarmeriei. Lumea a râs, presa a semnalat, iar Carmen Dan a răspuns: „Nu-mi cer scuze pentru că am pronunţat greşit un sunet! Sunt om, nu sunt maşină!”.
De fapt, doamna ministru nu a pronunţat greşit un sunet, ci un cuvânt. E ca şi cum ar fi spus, în loc de „duba Poliţiei”, „buba Poliţiei”. Diferă o literă, dar este alt cuvânt. Buba e că nu a fost o pronunţie greşită, ci pur şi simplu o prostie. Nu trebuie să fii o maşină ca să pronunţi corect cuvântul „prenume”. Este suficient să ştii bine româneşte şi să cunoşti diferenţa dintre „prenume” şi „pronume”. Chiar şi dacă ar fi pronunţat greşit, putea să se corecteze. Oamenii greşesc un sunet atunci când pronunţă, de exemplu, „ministrul dă Interne” în loc de „ministrul de Interne”.
De fapt, cei mai mulţi dintre politicienii de azi suferă de simdromul Elenei Ceauşescu: ei abia vorbesc bine limba română, dar s-au împopoţonat de fel de fel de tilturi şi diplome, doar ca să se dea mai deştepţi decât sunt. Ca şi răposata, s-au făcut doctori, au urmat cursuri pe la fel de fel de academii de informaţii – la care unii n-au mers niciodată -, s-au împănat cu fel de fel de diplome de absolvire a unor cursuri post-universitare (pe care, după cum s-a dovedit, le poate termina orice prost).
Se dau mai deştepţi decât sunt doar ca să-şi mascheze incultura şi incompetenţa, să pozeze în oameni valoroşi pe care, de fapt, nu i-ar angaja nicio companie privată serioasă şi care - ce să vezi! - chiar şi-au clădit cariera lucrând în general la stat şi avansând strict pe criterii politice. Oameni care, fără un sistem politic care să-i susţină şi să-i pupe în fund, ar fi fost nişte simpli anonimi ai societăţii. Exact ca şi Elena Ceauşescu.
