Sunt generali şi generali. Sunt generali care, într-un război, sunt prezenţi în prima linie a frontului, luptând cot la cot cu ceilalţi militari. Sunt şi generali care stau ascunşi în buncăre ori birouri, departe de „lumea dezlănţuită”, dar care coordonează genial o bătălie de la distanţă. Şi mai sunt generalii care rămân acasă cu femeile, bătrânii, copiii şi bolnavii, dar şefi peste cei care distribuie izmenele pentru soldaţii care luptă şi mor pe front. Şi, uneori, ăştia sunt cei mai decoraţi.
Gabriel Oprea şi-a început cariera de militar ca ofiţer de intendenţă - la izmene, deci - culminând cu funcţia de şef peste Rezervele Statului. Oprea n-a luptat în viaţa lui, n-a fost pe vreun front, n-a avut misiuni prin teatrele de război. Cu toate acestea, a ajuns general cu multe stele şi a fost decorat de doi preşedinţi – Constantinescu şi Iliescu – cu înalte distincţii în grad de cavaler.
Cavalerismul său s-a oprit însă atunci când a venit momentul să răspundă pentru o faptă de care este acuzat. Una gravă - ucidere din culpă, în cazul poliţistului Gigină -, pe care însă Oprea nu o recunoaşte, considerându-se total nevinovat şi acuzat pe nedrept de procurori. Dar în loc să-şi ducă războiul său în prima linie a frontului, în faţa Justiţiei, singura care poate decide cine are dreptate, a ales să se ascundă în spatele unei imunităţi asigurate de nişte infractori ori indivizi cu caracter la fel de condamnabil, aliaţii săi în ale politicii şi în ale guvernării: pesedişti, ALDE-işti şi ex-uneperişti. În loc să-şi înfrunte bărbăteşte şi milităreşte duşmanii cu chip de procurori, a preferat să se milogească în Parlament, astfel încât să nu ajungă în faţa Justiţiei, acolo unde orice cetăţean de rând al acestei ţări ajunge atunci când este cazul. În loc să-şi accepte cu onoare soarta, ca mare general care este, chiar şi aceea de a fi condamnat şi de a avea, astfel, o conştiinţă curată, a ales să-i tremure izmenele şi să se lase protejat de puşcăriabilii care, în mod normal, ar trebui acuzaţi la rândul lor de favorizarea făptuitorului.
Cât despre senatorii care au votat împotriva posibilităţii de anchetare a lui Gabriel Oprea, aceştia au demonstrat că sunt o armată de complici şi laşi, ascunşi în spatele votului secret - deşi unii dintre ei au fost deconspiraţi de presă, printre ei numărându-se, evident, infractorul dovedit Dragnea şi anchetatul Tăriceanu. Aceiaşi care, cu doar câteva ore înainte de votul mârşav privindu-l pe Oprea, se găsiseră să îi dea lecţii de moralitate şi integritate premierului Dacian Cioloş, un om la al cărui nivel de probitate morală şi profesională Dragnea, Tăriceanu şi toţi penalii din politică nu vor ajunge vreodată.
Pe de altă parte, ştim cu toţii, toţi aceşti indivizi au ajuns în Parlament fiind votaţi, în 2012, de milioane de oameni. Ei ştiu asta şi de aceea îşi permit această aroganţă greţoasă, această atitudine sfidătoare, aceste acţiuni revoltătoare. Să zicem că atunci nu s-a ştiut ce caractere josnice sunt cei mai mulţi dintre ei, că ura împotriva lui Băsescu era mare, că defunctul USL le-a luat multora minţile. Să zicem... Să zicem că toţi cei care au trimis în cel mai înalt for al statului român nişte penali şi infractori au avut, pentru momentul 2012, o oarecare scuză.
Acum, însă, nimeni nu mai are cum să aibă o scuză sau o explicaţie raţională pentru un eventual nou vot acordat aceloraşi indivizi. Dacă votezi din nou şi din nou un infractor ori un apărător al infractorilor, un laş, un penal, un mincinos, un hoţ, înseamnă că eşti exact la fel şi ţii morţiş ca un asemenea individ să te reprezinte. Dacă tu, cu mânuţa ta, în singurătatea unei cabine de vot, pui ştampila astfel încât aceşti indivizi să ajungă din nou să te conducă, să te fure, să te mintă, să-i apere pe penalii de-o teapă cu ei de justiţia de care nimeni altcineva nu se poate ascunde, înseamnă că ţi-ai pierdut şi ultimul dram de logică, de bun simţ, de demnitate şi de respect de sine.
Sincer, chiar nu eşti revoltat de cazul Oprea, de tupeul lor, de aroganţa lor, de superimunitatea lor, de privilegiile lor pe care şi le-au votat singuri, de minciunile lor, de nesimţirea lor, de furturile lor, de plagiatele lor, de incultura lor, de parvenitismul lor, de faptul că un infractor dă lecţii de moralitate şi se visează premier? Chiar nu-ţi vine să îţi strigi furia în faţa Casei Poporului? Chiar îi vrei din nou? Chiar crezi că ei merită să te reprezinte, să te conducă şi să-ţi decidă destinul? Înseamnă că ei, generalii ascunşi sub izmene şi armatele lor, au învins definitiv. Înseamnă, de fapt, că tu te-ai lăsat înfrânt definitiv. Pentru că, în realitate, tu deţii controlul.
