Pe 26 mai, România votează. Îşi alege reprezentanţii în Parlamentul European, îşi alege, practic, drumul pe care doreşte să meargă în următorii 4 ani. Un vot banal – au grijă unii să ne convingă, suntem deja ţară membră UE, cam ştim cu ce se mănâncă uniunea şi uite, în atâţia ani, nu a reuşit nici să ne scoată din sărăcie, nici să ne crească pensiile şi salariile, nici să ne construiască autostrăzi, nici..., nici..., nici..., deci nu e mare scofală, un vot covârşitor – au grijă alţii să ne readucă aminte lista lungă cu toate lucrurile pe care le-ar putea face “Europa” pentru noi. AR PUTEA! De fapt, din punctul meu de vedere, acesta este cuvântul cheie, asta practic votăm: ce AR PUTEA face Uniunea Europeană pentru România în următorii 4 ani. Şi cum Uniunea asta Europeană nu e o zână cu o baghetă magică, generatoare de dezastre sau făcătoare de miracole, ci nişte instituţii strâns legate între ele (Parlamentul European, Consiliul UE şi Comisia Europeană) în care nişte oameni elaborează legi şi strategii, verifică şi alocă bugete, e clară misiunea extrem de importantă a celor care, prin votul nostru, ajung să lucreze acolo. Iar aceştia pot fi europarlamentari gen Cioloş (fost) şi Corina Creţu (actual), ori Viorica Dăncilă (fost) şi Maria Grapinni (actual). Voi alegeţi! Alegeţi practic oamenii care, din sacul mare în care UE pune laolaltă bani, proiecte, drepturi şi îndatoriri, au misiunea să influenţeze partea cuvenită României. Ce se întâmplă mai departe cu partea asta, vom decide puţin mai târziu... la urma urmei şi Clujul şi Vasluiul sunt tot oraşe europene, reprezentate la Bruxelles de aceiaşi oameni, diferenţa între ele fiind dată doar de modul în care autorităţile locale au înţeles şi ales să colaboreze cu ei. Pentru că, ceea ce nu face bine României acum este ruptura clară dintre guvernul naţional şi reprezentanţii de la Bruxelles şi, mai grav, ruptura totală dintre europarlamentarii români. Ba mai mult, pentru ca răul să fie complet, toţi se comportă în plen ca cei mai mari duşmani din univers, ignorând total că acolo ei reprezintă România, nu PSD, PNL, ALDE, Puterea sau Opoziţia. Din păcate, toată lipsa asta de consens are şi un efect palpabil, nu doar la nivel de imagine: sumele atrase în ultimii ani sunt atât de mici, iar declaraţiile oficialilor noştri atât de alambicate, încât până şi comisarii europeni sunt îngrijoraţi. Nu mai departe, îngrijorarea Corinei Creţu legată de cererea de finanţare a proiectului Pod peste Dunăre. Iar podul nu e singurul proiect ce generează acest gen de declaraţii, şi nici Creţu nu e singurul comisar care ridică asemenea semne de întrebare. Complicată relaţie mai avem acum noi cu noi, dar şi noi cu Uniunea Europeană. O poveste a naibii de încâlcită!
De aceea consider că alegerile din 26 mai sunt extrem de importante. Povestea asta trebuie descâlcită, trebuie să ne lămurim odată ce, cum, când şi cât vrem de la “Europa”. Dar pentru asta e musai să ieşim la vot. Vrem sau nu vrem în UE? Vrem sau nu vrem banii ei? Vrem să fim parteneri în adevăratul sens al cuvântului sau continuăm duplicitatea asta în care ba tunăm şi fulgerăm, ba schelălăim ca nişte cotei în funcţie de toanele unuia sau altuia. Acum mai mult ca niciodată şi noi şi UE avem nevoie de o poziţie clară. O poziţie pe care o va da majoritatea. Iar majoritatea TU poţi s-o decizi! Şi TU! Şi TU! Eu... #eumerglavot! Îi sunt datoare cu acest vot, ca şi cu următoarele, copilului meu şi, în general, tinerei generaţii. Pentru că ei, copiii noştri, sunt cei care vor achita factura!
