“Nu”, a raspus dupa o vaga ezitare, Robert Gates la intrebarea adresata de comisia senatoriala de acreditare a sa pe pozitia de secretar al apararii in guvernul american. “Do you think we’re winning the war in Irak?”, a intrebat un senator. “No, sir”, si sute de mii de americani nu si-au putut crede urechilor. Pai... presedintele? Nu spune Presedintele Bush tot timpul ca, de fapt, in ciuda oricaror evidente care pot proba contrariul, Statele Unite cistiga razboiul din Irak? Ca sa se convinga ca a auzit bine, un alt senator din comisie l-a rugat pe Gates sa repete. si el a facut-o. Candid si fara prea mari retineri.
Joi, Senatul Statelor Unite l-a confirmat pe Robert Gates in postul de secretar al apararii, confirmind sprijinul organului legislativ pentru un ministru a carei pozitie cu privire la cea mai spinoasa problema a administratiei americane nu numai ca este in totalitate diferita de cea a predecesorului sau - “maurul” Donald Rumsfeld trebuind sa se sacrifice pentru greselile sefului sau -, dar contrazice si cele mai recente declaratii la Presedintelui George W. Bush.
Venirea lui Gates este la rindul ei combinata cu publicarea raportului Comisiei bipartite cu privire la Razboiul din Irak, comisie a carei concluzie este ca, departe de a cistiga razboiul in Golful Persic, armata americana merge pe o strategie gresita. Concluzia respectivei comisii a fost ca acum e nevoie de intarirea efectivului de trupe in Irak, dar ca misiunea trebuie schimbata de la combat la instruire a fortelor de ordine locale, pentru ca pina in 2008 sa se poata ajunge la o reducere semnificativa a trupelor americane. Pus in fata unei asemenea opozitii cu privire la marea “realizare” a administratiei sale, Presedintele Bush a fost nevoit sa recunoasca ca raportul a avut citeva sugestii interesante. Sigur ca asta nu inseamna mai nimic, cunoscuta fiind incapatinarea liderului de la Casa Alba si convingerea ca el este singurul care are dreptate, desi toti cei din jur incearca sa il convinga de contrariu si se dovedeste intotdeauna ca au si dreptate.
Din pacate, tergiversarea unor actiuni hotarite in Irak, codeala de fata mare a Casei Albe nu fac decit sa mareasca, de la zi la zi, numarul de victime, atit in rindurile populatiei civile irakiene, care a pierdut un numar impresionant de vieti omenesti intr-un razboi pe care nu si l-a dorit si ale carei premize si scopuri nu le prea intelege, dar si ale armatei americane - si aici George W. Bush nu mai trebuie sa dea socoteala invizibilului deget acuzator al opiniei publice internationale, de care a dovedit in nenumarate rinduri ca nu ii pasa, ci propriilor platitori de taxe - care numara deja 2900 de soldati cazuti.
Liderul de la Casa Alba e, pentru prima data de la invazia din Irak, incoltit. A incercat sa faca putin pe dictatorul, sa semneze mai multe decrete prezidentiale decit toti predecesorii lui la un loc, i-a pacalit pe cetatenii americani si le-a zgindarit mindriile nationaliste, dupa vechea metoda folosita de toti dictatorii moderni - atunci cind economia merge prost, inventeaza un dusman extern! - iar acum are pe constiinta (daca chiar are constiinta!) mii de vieti ale propriilor cetateni. inconjurat pe scena politica de un parlament primenit, in care majoritatea democrata, desi fara sa ia atitudine foarte activa impotriva-i ii va da cu siguranta bataie de cap, cu un secretar al apararii care a recunoscut ca razboiul din Irak este un esec si cu un raport care reprezinta intregul spectru politic (inclusiv pe republicanii neoconservatori, pe care ii reprezinta) si care ii indica faptul ca strategia lui si a lui Rumsfeld in Irak nu a adus decit dezastre, George W. Bush trebuie sa renunte la atitudinea de cowboy si sa inceapa sa se gindeasca la schimbare. si daca nu o va face, s-ar putea sa ramina in istoria Partidului Republican drept singurul presedinte care a contribuit activ la pierderea electoratului traditional. Iar consecintele unei asemenea pierderi sint greu de estimat.
Joi, Senatul Statelor Unite l-a confirmat pe Robert Gates in postul de secretar al apararii, confirmind sprijinul organului legislativ pentru un ministru a carei pozitie cu privire la cea mai spinoasa problema a administratiei americane nu numai ca este in totalitate diferita de cea a predecesorului sau - “maurul” Donald Rumsfeld trebuind sa se sacrifice pentru greselile sefului sau -, dar contrazice si cele mai recente declaratii la Presedintelui George W. Bush.
Venirea lui Gates este la rindul ei combinata cu publicarea raportului Comisiei bipartite cu privire la Razboiul din Irak, comisie a carei concluzie este ca, departe de a cistiga razboiul in Golful Persic, armata americana merge pe o strategie gresita. Concluzia respectivei comisii a fost ca acum e nevoie de intarirea efectivului de trupe in Irak, dar ca misiunea trebuie schimbata de la combat la instruire a fortelor de ordine locale, pentru ca pina in 2008 sa se poata ajunge la o reducere semnificativa a trupelor americane. Pus in fata unei asemenea opozitii cu privire la marea “realizare” a administratiei sale, Presedintele Bush a fost nevoit sa recunoasca ca raportul a avut citeva sugestii interesante. Sigur ca asta nu inseamna mai nimic, cunoscuta fiind incapatinarea liderului de la Casa Alba si convingerea ca el este singurul care are dreptate, desi toti cei din jur incearca sa il convinga de contrariu si se dovedeste intotdeauna ca au si dreptate.
Din pacate, tergiversarea unor actiuni hotarite in Irak, codeala de fata mare a Casei Albe nu fac decit sa mareasca, de la zi la zi, numarul de victime, atit in rindurile populatiei civile irakiene, care a pierdut un numar impresionant de vieti omenesti intr-un razboi pe care nu si l-a dorit si ale carei premize si scopuri nu le prea intelege, dar si ale armatei americane - si aici George W. Bush nu mai trebuie sa dea socoteala invizibilului deget acuzator al opiniei publice internationale, de care a dovedit in nenumarate rinduri ca nu ii pasa, ci propriilor platitori de taxe - care numara deja 2900 de soldati cazuti.
Liderul de la Casa Alba e, pentru prima data de la invazia din Irak, incoltit. A incercat sa faca putin pe dictatorul, sa semneze mai multe decrete prezidentiale decit toti predecesorii lui la un loc, i-a pacalit pe cetatenii americani si le-a zgindarit mindriile nationaliste, dupa vechea metoda folosita de toti dictatorii moderni - atunci cind economia merge prost, inventeaza un dusman extern! - iar acum are pe constiinta (daca chiar are constiinta!) mii de vieti ale propriilor cetateni. inconjurat pe scena politica de un parlament primenit, in care majoritatea democrata, desi fara sa ia atitudine foarte activa impotriva-i ii va da cu siguranta bataie de cap, cu un secretar al apararii care a recunoscut ca razboiul din Irak este un esec si cu un raport care reprezinta intregul spectru politic (inclusiv pe republicanii neoconservatori, pe care ii reprezinta) si care ii indica faptul ca strategia lui si a lui Rumsfeld in Irak nu a adus decit dezastre, George W. Bush trebuie sa renunte la atitudinea de cowboy si sa inceapa sa se gindeasca la schimbare. si daca nu o va face, s-ar putea sa ramina in istoria Partidului Republican drept singurul presedinte care a contribuit activ la pierderea electoratului traditional. Iar consecintele unei asemenea pierderi sint greu de estimat.
