Shri Mataji Nirmala Devi - una dintre cele mai marcante personalitati spirituale ale tuturor timpurilor - 94 ani de la nasterea sa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Shri Mataji Nirmala Devi - una dintre cele mai marcante personalitati spirituale ale tuturor timpurilor - 94 ani de la nasterea sa

La 21 martie 2017 Shri Mataji Nirmala Devi, fondatoarea Sahaja Yoga, recunoscuta drept una dintre cele mai marcante personalitati spirituale ale tuturor timpurilor, a implinit 94 ani de la nasterea sa.

Shri Mataji Nirmala Devi s-a nascut la Chindwara, in India, la 21 martie 1923, intr-o familie crestina, descendenta a istoricei dinastii Shalivahan. Tatal sau, Prasad Rao Salve, reputat erudit, cunoscator a 14 limbi, a tradus Coranul in marathi. Apropiat al lui Mahatma Gandhi, dupa cucerirea independentei a fost primul membru crestin ales al Congresului Uniunii Indiene si membru al Adunarii Constituante care a elaborat prima constitutie a Indiei libere. Mama sa, Cornelia Salve, a fost prima femeie din India distinsa cu o diploma de onoare in matematica.

Copil fiind, Nirmala Salve si-a petrecut vacantele alaturi de parinti in ashramul lui Gandhi. Acesta a fost impresionat de intelepciunea si de maturitatea sa. Si-a dedicat anii tineretii miscarii de rezistenta impotriva ocupatiei britanice, numarandu-se printre liderii miscarilor studentesti. In 1942 a fost inchisa alaturi de alti tineri.

A urmat studii de medicina si psihologie in Lahore, apoi s-a casatorit in 1947 cu d-l Chandrika Prasad Srivastava, membru eminent al administratiei de stat, ales mai tarziu Secretar General al Organizatiei Maritime Internationale a Natiunilor Unite (UNIMO), pe o perioada de 4 mandate (16 ani). Acesta a fost innobilat cu titlul de cavaler de catre Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit si a detinut functia de secretar personal in cabinetul Primului Ministru Lal Bahadur Shastri intre anii 1964-66.

Intr-o lume aflata in cautarea de noi solutii pentru problemele umanitatii, in incercarea de a aprofunda sensul vietii, Shri Mataji Nirmala Devi, apreciata drept „Mesager al pacii” de catre Ayatolahul Mehdi Rouhani al comunitatii musulmane siite din Europa si drept „Avatar al timpurilor moderne” de catre Claes Nobel (nepot al lui Alfred Nobel si presedinte al United Earth), propune o cale spre edificarea unei societati echilibrate si armonioase, in care transformarea si pacea se realizeaza mai intai in interiorul fiecarui individ.

Descoperirea lui Shri Mataji aduce o reala speranta umanitatii.”  spune Claes Nobel

Trebuie sa recunoastem deschis ca nu exista pace nici inauntrul fiintelor umane, nici in afara lor. Cei saraci si cei bogati sunt deopotriva nefericiti. Peste tot oamenii cauta o iesire, fara sa o gaseasca. Adevarata solutie nu se afla in afara fiintelor umane, ci in interiorul acestora.
Vindecarea autentica si de durata a maladiilor prezentului se poate obtine numai prin transformarea interioara si colectiva a oamenilor. Acest lucru nu mai constituie o imposibilitate. De fapt, el s-a si petrecut. Exista mai multe mii de persoane care au atins deja aceasta stare. Realitatea transformarii interioare - in proportie de masa - a fiintelor umane prin intermediul Realizarii Sinelui constituie descoperirea cea mai revolutionara a epocii actuale.”
spune Shri Mataji Nirmala Devi in cartea “Era metamoderna” a carei autoare este

 

Shri Mataji a dezvaluit lumii cunoasterea si practica Sahaja Yoga incepand cu 1970, meditatie bazata pe experienta Realizarii Sinelui, ca urmare a activarii in fiinta umana a energiei subtile de natura divina numita Kundalini. Realizarea Sinelui reprezinta saltul final in evolutia constiintei umane, care dobandeste o noua dimensiune „constiinta vibratorie”, prin care realitatea si adevarul absolut pot fi percepute la nivelul sistemului nervos central. Ca rezultat al acestei dezvoltari a constiintei, evolutia spirituala se produce fara efort, individul redobandeste virtutile moralitatii, iar instalarea echilibrului (fizic, mental si emotional) conduce catre integrarea fiintei si a personalitatii.

 

35 de ani Shri Mataji a calatorit neobosit in intreaga lume, a tinut mii de conferinte publice in cadrul carora a dat Realizarea Sinelui en masse, a acordat numeroase interviuri pentru televiziuni si posturi de radio, a fost subiectul altor mii de articole de presa.

Discursul sau subliniaza importanta serviciului public si a sacrificiului confortului personal, afirma integrarea tuturor religiilor, care trebuie respectate si intelese ca expresii ale unei spiritualitati comune. Viata sa a fost o cruciada impotriva sectarismului ingust si a rasismului, impotriva violentei si a falsilor maestri spirituali care isi insala si manipuleaza discipolii. A militat deopotriva pentru pacea mondiala, pentru protectia copiilor, a familiei si a valorilor fundamentale.

Milioane de oameni, fara deosebire de rasa, religie, varsta sau statut social practica astazi Sahaja Yoga in peste 150 de tari din intreaga lume in mod gratuit. Cum potentialul constientizarii sinelui este innascut in fiecare fiinta umana, acesta nu poate deveni scopul vreunei afaceri si nu poate argumenta obtinerea de beneficii banesti. “Nu putem plati pentru evolutia noastra spirituala", mentioneaza Shri Mataji.

Meditatia si tehnicile de echilibrare Sahaja Yoga sunt predate si in cadrul unor programe specializate, in diverse institutii, in spitale, in centre de reabilitare pentru tratarea cazurilor de dependenta de alcool si droguri. Tot mai multe cercetari stiintifice si clinice publicate atesta eficacitatea metodei ca terapie alternativa in tratarea a numeroase afectiuni.

Shri Mataji Nirmala Devi a incetat din viata la 23 februarie 2011 la Genova, Italia, in varsta de 88 de ani.

 

Shri Mataji a sustinut 6 conferinte publice de Sahaja Yoga in Romania in perioada 1990-1996:

◦ 16 si 17 octombrie 1990 - Sala Palatului, Bucuresti;

◦ 21 iulie 1992 - Sala Polivalenta, Bucuresti;

◦ 7 septembrie 1993 - Sala Polivalenta, Bucuresti;

◦ 2 septembrie 1994 - Sala Polivalenta, Bucuresti;

◦ 1 august 1995 – Sala Polivalenta, Bucuresti;

◦ 9 iulie 1996 – Sala Polivalenta, Bucuresti.

La 2 august 1995, Domnia Sa a fost invitata de Universitatea Ecologica din Bucuresti sa sustina o conferinta medicala cu tema “Medicina si traditie indiana”, prilej cu care i s-a acordat titlul onorific de Doctor in Stiinte Cognitive de catre aceasta institutie.

Recunoastere internationala:
● nominalizata de doua ori la Premiul Nobel pentru Pace;
● 1998 – premiul Unity pentru intelegere internationala al Fundatiei Unity, India;
● 1997 si 2000 – Congresul SUA ii dedica Proclamatii de recunoastere care sunt incluse in Analele Congresului;
● 1996 – Premiul international La Pleiade al ANCIS, Roma, Italia;
● 1995 – 1997 - recunoscuta si intampinata cu Declaratii de primarii catorva orase din Australia (Sydney, Newcastle etc.);
● 1995 – Medalia de Aur pentru pace a ECOFORUM, Bulgaria;
● 1995 – oaspete oficial al guvernului chinez; discurs la a 4-a Conferinta Mondiala a Femeilor de la Beijing;
1995 - titlul de Doctor in Stiinte Cognitive acordat de Universitatea Ecologica din Bucuresti, Romania;
● 1994 – titlul de Membru onorific al prezidiului Academiei Petrovskaya de Stiinte si Arte din Sankt Petersburg;
● 1993 – discurs inaugural la Conferinta internationala „Medicina si Cunoasterea Sinelui”, Sankt Petersburg;
● 1992 – 2000 – recunoscuta si intampinata cu Declaratii de primarii mai multor orase din cele doua Americi (Los Angeles, British Columbia, Berkeley, Philadelphia, Cincinnati, Yonkers, Brasilia, Vancouver, Ottawa, Toronto etc.);
● 1989-1994 - invitata la ONU pentru 4 ani consecutiv sa vorbeasca despre modalitatile de realizare a pacii mondiale;
● 1989 – Medalia Pacii a Natiunilor Unite;
● 1989 – protocol de colaborare intre Life Eternal Trust (Sahaja Yoga) si Ministerul Sanatatii din URSS in domeniul cercetarii medicale;
● 1986 – declarata personalitatea anului in Italia.

Institutii fondate:
● 1990 - The International Sahaja Public School (ISPS) in Dharamsala, India;
● 1995 - Academia de Muzica Clasica Indiana si Arte “Shri P. K. Salve Kala Pratishthan”, Vaitarna, India; http://www.pksacademy.com/

● 1996 - Compania internationala de teatru „Theatre of Eternal Values” http://www.theatreofeternalvalues.com./

● 1996 – Centrul International Sahaja Yoga de Cercetare si Sanatate, New Mumbai- Belapur, India;

http://www.sahajahealthcentre.com/

● Un centru international de cercetare a cancerului, Mumbai, India;

● 2003 - Vishwa Nirmal Prem Ashram – Centru pentru femei nevoiase si orfani, Greater Noida, Delhi, India; http://www.nirmalprem.org/

● 2005 – Fundatia Mondiala Shri Mataji Nirmala Devi Sahaja Yoga, Cabella Ligure, Italia;

http://www.sahajaworldfoundation.org/

● 2008 - Centrul International Sahaja Yoga de Cercetare si Sanatate, Greater Noida, India.
● 2009 – Scoala Internationala Sahaj din Cabella Ligure, Italia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro