Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Sertarul, cenusa si jarul

Paradoxul operei lui Mihail Sebastian este ca centrul de greutate al operei a devenit "Jurnalul" sau enigmatic si tragic. Opera dramatica si romanesca, fara sa fie lipsita de modernitate, devine opera de rang secund. Liniile de forta ale operei sint modificate substantial. Si, daca ne e ingaduit sa mai facem o supozitie pe tema receptarii, o alta asezare a structurilor operei se va produce cind se va publica in integralitatea sa publicistica autorului. Se va vedea atunci ca Mihail Sebastian a fost unul din cei mai fini critici literari, unul din cei citiva care formeaza gustul literar al unei epoci, oricum, intre Lovinescu si Calinescu, linga Vladimir Streinu si Pompiliu Constantinescu.
"Jurnalul" este o carte scrisa in taina, fara nici o intentie literara. Nu exista nici o referire a autorului la eventuala dorinta de a-l publica. Conceptul de "expresivitate involuntara" teoretizat de Eugen Negrici se poate extinde asupra acestor insemnari secrete, de o sinceritate adesea dezarmanta.
"Jurnalul" e, de asemenea, un exceptional document de epoca, unic in literatura romana. Tradus in citeva limbi europene, a socat. Sebastian e un mare martor, comparabil cu citiva rusi care au publicat dupa caderea comunismului alte "jurnale din anii ciumei".
In cafeneaua literara a ultimei jumatati de veac se vorbea adesea despre o mare carte de sertar, o carte incendiara, nepublicabila, care va spune adevaruri teribile despre anii razboiului al doilea mondial. S-a creat o mare asteptare. Cei citiva care apucasera sa o citeasca, fie complet, fie fragmentar, confirmau existenta dinamitei literare.
Avind in vedere marea asteptare care i-a precedat publicarea, acum, dupa un deceniu de la aparitie, putem spune ca jurnalul lui Mihail Sebastian nu a dezamagit.
Nu are detractori redutabili. Citiva se indoiesc de valoarea cartii, dar din pricini extraliterare. Scris pentru a conserva clipa "asa cum a fost", ca sa folosim expresia lui N.Iorga, "Jurnalul" lui Sebastian e un document exact despre cei cinci ani de pace si un document zguduitor despre cei cinci ani de razboi. Care sa fie secretul unui asemenea succes? Este aici o schimbare de paradigma. Credibilitatea "Jurnalului" se naste din refuzul fictiunii. Pagina se formeaza din materiale precare, din "nimicuri", din banalitati. Altadata fictiunea nici nu le-ar fi luat in seama. Anecdote, gesturi banale, ironii, stiri de radio, intilniri cu prieteni, birfe, replici, "madonar", comentarii politice, proiecte literare, spovedanii in singuratate se aduna ca o spuma a zilelor depusa seara de seara, autentica si proaspata, in pagina rabdatoare a jurnalului. Diaristul nu e un spirit frivol. Nu se vaita, nu-si consuma energii polemice "racorindu-se" in jurnal. Nu interpreteaza decit rareori realul. Doar consemneaza. Totul e numai pentru sine, e "aide-memoire". Sa nu se uite "clipa cea repede".
Chiar daca a fost publicat la jumatate de veac dupa ce a fost scris, "Jurnalul" lui Mihail Sebastian - evreul de la Dunare, cum ii placea sa-si spuna - a fost, in primul deceniu de la Revolutie, cea mai rascolitoare carte romaneasca, inca actuala si mai ales inca dureroasa, nefiresc de dureroasa...
A devenit inca de la primul tiraj best seller si a oferit o alta cale de acces spre "generatia Eliade", in mare voga in Romania anilor cind a fost scris si in tot atit de mare voga si in perioada cind a fost publicat.
Mihail Sebastian ofera in "Jurnal" o imagine mai cruda si mai nefardata, de o sinceritate ravasitoare, despre generatia vazuta dintr-o alta perspectiva, de pe celalalt versant al istoriei, versant pe care putini s-au aventurat, si, din cei care au avut curajul aventurii, putini au depus marturie. De aici, autenticitatea si credibilitatea marturiilor.
Memoria sa nu poate fi pusa la indoiala, caci insemnarile, fie mici, telegrafice, de citeva rinduri, fie ample, nuantate, unele seci ca niste procese-verbale, altele pitoresti prin replica vreunui contemporan sint scrise seara de seara, pentru a capta traitul de peste zi.

Observator lucid si incomod al vietii literare, artistice si politice romanesti

Cind isi incepe jurnalul, Mihail Sebastian are 29 de ani. Scria in presa literara si politica din Bucuresti de zece ani. Era unul din numerosii braileni care populau, spre mirarea lui Camil Petrescu, redactiile ziarelor bucurestene. Insemnarile din "Jurnal" incep in februarie 1935 si se incheie in ultima zi a anului 1944. Doua perioade mai indelungate lipsesc din textul jurnalului, fie au fost pierdute in imprejurari cunoscute, o data cu ratacirea manuscrisului romanului "Accidentul", fie sint inca pastrate, caci jarul este inca foarte activ. Sau pur si simplu in acele perioade, iunie - decembrie 1940 si ianuarie - aprilie 1944 Sebastian nu a facut insemnari.
Citeva fragmente din "Jurnal" au fost publicate in lunile septembrie si octombrie 1945, deci la putin timp de la moartea scriitorului, si in 1947, adica in cei citiva ani de libertate postbelica. In anii comunisti s-au publicat o singura data fragmente mai ample din "Jurnal", in revista "Manuscriptum", nr.2, din 1976; sint pagini alese cu un anumit cod de lectura, atit cit era atunci posibil. Nicolae Manolescu se intreba, comentind fragmentele, daca Mihail Sebastian a avut "darul lamentatiei".
Acum, cind avem acces la intregul text, intelegem ca intrebarea manolesciana viza un sens mai profund si mai complex. Ca atmosfera sufleteasca "Jurnalul" incepe dupa ce se mai potoleste scandalul publicarii romanului "De doua mii de ani" si se incheie in atmosfera de liniste, de redescoperire a firescului si a bucuriei de a trai de dupa 23 august 1944, pina in 31 decembrie, acelasi an, cind face ultima insemnare.
Prefata lui Nae Ionescu la romanul "De doua mii de ani" stirneste un mare scandal literar, unul din cele mai mari din toata perioada interbelica. La scurta vreme Sebastian raspunde excelent in cartea "Cum am devenit huligan". Verva polemica sugereaza pentru prima data un spirit de luptator, cu ochi atent, scotocitor si verb taios, cu fraza incordata, vibrind inalt ca o coarda ce sta sa se rupa. Autorul vede bine dincolo de aparente, relationeaza fara cusur. Cei zece ani evocati in jurnal sint cei mai rodnici. Publica doua romane, "Orasul cu salcimi" si "Accidentul", precum si doua piese de teatru, "Jocul de-a vacanta" si "Steaua fara nume". Scrie "Insula" si "Ultima ora", piese care vor fi publicate si jucate postum. De asemenea, publica un excelent eseu despre corespondenta lui Proust. Din februarie 1935, cind incepe jurnalul, pina in iunie 1940 publica peste o mie doua sute de articole, cronici muzicale, teatrale sau literare, portrete ale unor scriitori romani sau straini, articole polemice, prezentari de reviste straine. Din iunie 1940 nu mai are drept de semnatura in presa. I se comunica sec motivul: pentru ca este evreu. Urmeaza patru ani si opt luni de tacere. Mai publica un singur articol, in martie 1945 despre "Povestea Stelei fara nume".
Cei cinci ani de pace si cinci ani de razboi evocati in "Jurnal" compun imaginea tulburatoare a primului "obsedant deceniu" romanesc. Este aici, mai mult decit in romane si teatru, mai mult decit in publicistica si critica literara, un Sebastian intreg, observator lucid si incomod al vietii literare, artistice si politice romanesti.
In provincia europeana numita Bucuresti, Sebastian e martorul tuturor evenimentelor, unele mai grave, altele marunte, aparent banale. Pe unele le noteaza in detaliu, - are ochi bun de romancier, - cu altele e parcimonios. Sensibilitatea sa e ulcerata si exacerbata. Vrea sa inteleaga totul, si o vreme are sentimentul acesta. Alteori, mai ales in partea finala a jurnalului, nu mai intelege nimic, totul e grotesc si absurd.
Istoria se pregatea sa intre in "delir" (Marin Preda) si Sebastian noteaza chiar acest proces. De aceea "Jurnalul" devine punct de observatie inalt si sever, scris de un observator febril al umanului, traind in acei ani bolnavi o adevarata "criza etica".
Din piata publica, din centrul de lumina al vietii literare - redactiile ziarelor, cafenelele bucurestene - Sebastian se inchide, in anii razboiului, intr-o intimitate devoranta, obsedanta, facind zilnic exercitii de supravietuire.
Mihail Sebastian e martor mut si rabdator al evenimentelor. Istoria il intereseaza in masura in care observa ca se intimpla ceva ciudat cu oamenii din preajma sa. Cel mai mult il doare schimbarea firii fostilor prieteni. Ii vede rinocerizindu-se - metamorfoza aceasta va deveni, tragic descrisa de E. Ionesco, metamorfoza obsedanta a secolului XX - lent, dar sigur, sub ochii sai mirati si perplecsi. (va urma)




Categorie articol: 

Din cauza unor probleme ce țin de platforma Facebook, secțiunea “Comentarii” de pe platforma noastră online nu este, pentru moment, funcțională. Ne cerem scuze pentru acest incovenient și sperăm că situața va fi rezolvată cât mai curând.

Va puteți exprima opiniile, în continuare, pe pagina Facebook a cotidianului nostru,

https://www.facebook.com/Obiectiv.VoceaBrailei

Like / Share

Comentarii