Dacă în calendarul creştin-ortodox, luna septembrie coincide cu un nou an bisericesc, dacă pentru sistemul de învăţământ septembrie înseamnă un nou an şcolar, pentru Brăila, cel puţin în acest an, luna lui răpciune poate fi declarată lună a culturii. Spun acest lucru pentru că, în acest început de toamnă, noi, brăilenii, am beneficiat de cele mai bogate recolte culturale, care au acoperit o paletă vastă de festivităţi şi care au implicat aproape toate muzele artelor.
De la lansări de carte şi expoziţii la Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati” sau la Muzeul de Istorie “Carol l” la vernisajele de la Galeriile de Artă, sau la cele opt Zile şi nopţi de teatru la Brăila, de la Salonul Internaţional de Caricatură la cea de a XXX-a ediţie a Întâlnirii epigramiştilor, de la Festivalul Internaţional Euro Poezia la cea de a XI-a ediţie a Festivalului Poeţilor din Balcani- şi multe alte evenimente de acest gen, în luna septembrie, Brăila a respirat prin cultură. Prin muzică de toate genurile, prin poezie, prin pictură sau sculptură, prin spectacolele magnifice de la Teatrul “Maria Filotti” sau cele susţinute pe scena Palatului LYRA.
Într-un adevărat maraton cultural, brăilenii s-au dovedit încă o dată a fi mari consumatori de teatru, de muzică, de poezie sau de arte plastice şi au susţinut până târziu, în noapte, artiştii care au evoluat pe altarul creaţiei. Iar ei, artiştii care au urcat pe scenă, au luminat oraşul de la Dunăre.
De ce spun toate aceste lucruri? Pentru că, atâta timp cât în Brăila încă mai există astfel de manifestări culturale, înseamnă că nu este chiar totul pierdut. Atâta vreme cât autorităţile locale îi susţin pe artişti şi participă alături de ei la festivaluri şi alte manifestări culturale, ei, artiştii, vor şti să păstreze vie flacăra creaţiei şi să ducă mai departe sâmburele de bucurie al operelor de artă.
Şi încă ceva: dincolo de bani, de investiţii sau alte lucruri materiale, cultura are nevoie de susţinere morală, de sânge tânăr care să vibreze cu fiecare metaforă, cu fiecare tablou sau cu fiecare replică spusă sub lumina reflectoarelor.
Dacă la spectacolele de teatru, de exemplu, am întâlnit zeci de tineri care aplaudau la scenă deschisă evoluţia actorilor, în celelalte zone culturale trebuie să recunoaştem că tinerii nu se prea înghesuie să admire sau să guste arta.
Depinde de fiecare dintre noi, de dascăli, de familie, să îi convingem să lase pentru câteva ore telefoanele de ultimă generaţie pe silenţios şi să descopere adevăratele valori ale culturii sau tinere talente în galeriile de artă, în sălile de muzică şi poezie, acolo unde cultura este la ea acasă.
Dincolo de toate problemele care ne macină existenţa, de nesiguranţa şi grija zilei de mâine, de frigul care ne bate la uşă sau de sistemul din ce în ce mai corupt al maşinăriei politice, Oraşul cu salcâmi este şi trebuie să rămână un leagăn al culturii!
