Sentinţă finală pentru Vincler jr. | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sentinţă finală pentru Vincler jr.

Pedeapsă mai mică pentru fiul lui Mihai Vincler, lider al interlopilor din cartierul Obor!
Trimis în judecată în urmă cu mai bine de doi ani, pentru ucidere din culpă, Emanuel Robert Vincler, în vârstă de 21 de ani, a fost condamnat, de către Judecătoria Brăila (în februarie a.c.), la 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe motiv că, în februarie 2013, l-a accidentat mortal pe brăileanul Gigi Androniu, în vârstă de 77 de ani, expert în cadrul Biroului de Expertize Brăila. "Nea Gigi" pentru cei care l-au cunoscut şi care îl vedeau intrând, agale, în Palatul Justiţiei, tocmai ce coborâse din propriul autoturism, când a fost surpins de maşina condusă de Vincler jr. Tragedia petrecută pe Strada Împăratul Traian a pus capăt vieţii unui om care nici nu a ştiut ce l-a lovit şi care a fost regretat de toţi cei ce activau în Justiţia brăileană.
Cei trei moştenitori ai defunctului Androniu solicitaseră daune morale de 1,5 milioane de euro, însă judecătorii au dispus ca Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance SA Bucureşti, partea responsabilă civilmente, să plătească daune morale de 110.000 euro, la care se adăugau 8.500 lei daune materiale. City Insurance SA urma să plătească, de asemenea, despăgubiri Spitalului Judeţean de Urgenţă şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean Brăila.
Împotriva sentinţei de condamnare au declarat apel inculpatul Emanuel Robert Vincler, societatea de asigurare - reasigurare dar şi moştenitorii celui ucis în accident. Surpriză la Galaţi: zilele acestea, judecătorii Curţii de Apel au admis apelul declarat de Vincler şi de societatea de asigurare şi au respins apelurile moştenitorilor defunctului Gigi Androniu, reducând pedeapsa aplicată inculpatului, de la 2 ani la 1 an şi 4 luni de închisoare, cu suspendare condiţionată. Totodată, Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance SA Bucureşti va plăti părţilor civile suma totală de 55.000 euro, în loc de 110.000 euro, cât stabilise prima instanţă. Sentinţa Curţii de Apel Galaţi - dreaptă pentru unii, strâmbă pentru alţii - este definitivă.

Filmul tragediei de pe Împăratul Traian

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, care au instrumentat dosarul "Vincler", în ziua de 19 februarie 2014, în jurul orei 14:53, dispeceratul Poliţiei Municipiului Brăila a fost sesizat în legătură cu producerea unui grav accident de circulaţie în zona Centrului Vechi al oraşului, pe strada Împăratul Traian, soldat cu vătămarea corporală gravă a unei persoane în vârstă.
Sosiţi la locul accidentului, poliţiştii Biroului Rutier Brăila au identificat autoturismul "Fiat Scudo" cu numărul de înmatriculare BR-04-BNM, la volanul căruia s-a aflat Emanuel Robert Vincler, atunci în vârstă de 19 ani. Lângă trotuarul sensului de mers dinspre Piaţa Traian către strada Faţa Portului, se afla autoturismul "Fiat Albea" cu numărul de înmatriculare BR-03-WRB, staţionat în momentul producerii accidentului. Lângă autoturismul "Fiat Albea" a fost identificată victima Gigi Androniu, de 77 de ani, care se afla în comă, cu multiple leziuni corporale.
Gigi Androniu - "Nea Gigi" pentru mulţi dintre cei care l-au cunoscut - a fost transportat la spital cu diagnosticul: "Comă GCS trei puncte, traumatism cranio-cerebral grav, HSD emisfer drept, epistazis bilateral anterior masiv, pneumoencefalie". În aceeaşi zi, victima accidentului a decedat în Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila. Înainte de tragicul accident, Gigi Androniu fusese la Palatul Justiţiei şi mai apoi la piaţă, fără să ştie că în aceeaşi zi va încheia socotelile cu viaţa.
Potrivit certificatului de necropsie eliberat ulterior de Serviciul de Medicină Legală Brăila, moartea victimei s-a datorat "hemoragiei meningee difuze, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral grav cu infiltrat sanguin epicranian, contuzii cerebrale şi fractură complexă craniană (...), ruptură hepatică cu hemoperitoneu, fracturi costale şi infiltrate sanguine perirenal bilateral - leziuni produse prin lovire-proiectare în cadrul unui accident rutier".
Cercetările efectuate de poliţişti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, s-au finalizat în luna iulie 2014, Emanuel Robert Vincler fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Cu acest prilej, procurorii au refăcut filmul tragediei de acum mai bine de doi ani.
Potrivit redchizitoriului întocmit de procurori, în ziua de 19 februarie 2013, ora 14:50, Emanuel Robert Vincler conducea autoturismul "Fiat Scudo" cu numărul de înmatriculare BR-04-BNM pe strada Împăratul Traian, circulând dinspre strada Faţa Portului către Piaţa Traian. În autoturismul inculpatului se mai afla Ovidiu Alin Cîrlan. Pe partea stângă a carosabilului, precizează anchetatorii, la 23 de metri distanţă de Vincler jr., era parcat autoturismul "Fiat Albea" cu numărul de înmatriculare BR-03-WRB aparţinând victimei Gigi Androniu, expert în cadrul Biroului de Expertize Brăila. Androniu tocmai îşi lua bagajele din maşină, ca să se ducă acasă, aflându-se lângă portiera din spate a autoturismului.
"La un moment dat, inculpatul a efectuat o manevră de virare bruscă spre stânga, a pierdut controlul volanului şi a lovit victima care, datorită leziunilor, a decedat. Inculpatul a precizat că manevra efectuată (virare către stânga) s-a datorat prezenţei în faţa autoturismului a unui copil care intenţiona să treacă strada. Inculpatul a mai precizat că nu a observat anterior copilul şi nu a putut descrie traiectoria acestuia", precizează procurorul care s-a ocupat de caz. Ovidiu Alin Cîrlan, care se afla în maşina inculpatului, a susţinut declaraţia lui Vincler Jr., precizând că a observat copilul în momentul în care autoturismul se afla la o distanţă de 10 metri de el, se mai precizează în dosarul penal.

Cauzele accidentului: neatenţia şi viteza neadaptată condiţiilor de drum

Pe parcursul derulării anchetei, s-a dispus efectuarea unei expertize auto şi s-a realizat un experiment judiciar, pentru stabilirea împrejurărilor producerii tragicului eveniment rutier. În momentul în care raportul de expertiză a fost adus la cunoştinţa părţilor, Emanuel Robert Vincler a solicitat efectuarea unui nou raport de expetiză, dar de către alt expert, din altă localitate, motivat de faptul că "victima a fost expert în cadrul Biroului de Expertize Brăila". Solicitarea a fost respinsă de procurorul de caz.
Potrivit dosarului penal, expertiza tehnică auto efectuată a avut în vedere două ipoteze:
1. probabilitatea ca inculpatul să fi declanşat procesul de frânare odată cu observarea posibilului pericol de accident, dat de apariţia pietonului minor pe carosabil, deci momentul în care a putut realiza că este vorba de un pericol pentru circulaţia autoturismului său şi
2. odată cu efectuarea virajului brusc spre stânga (aşa cum a susţinut martorul ocular Cîrlan Ovidiu), pentru evitare. Pentru calcularea ambelor variante s-a avut în vedere faptul că, la faţa locului, nu au fost identificate urme de frânare pe carosabil şi că martorul ocular nu a putut preciza dacă inculpatul a frânat înainte sau după impact.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, raportul de expertiză a concluzionat că "neatenţia inculpatului şi viteza neadaptată condiţiilor de drum (circulaţie aglomerată pe strada respectivă) au fost cauzele generatoare ale pericolului de accident". La acestea se adaugă lipsa de experienţă a lui Emanuel Vincler, care obţinuse permisul de conducere în urmă cu doar 8 luni, mai precis pe 28 mai 2012.
Pe parcursul urmăririi penale, Emanuel Robert Vincler a declarat că nu se consideră răspunzător de producerea accidentului rutier în care şi-a pierdut viaţa Gigi Androniu.

Mihai Vincler, primul brăilean extrădat

Lider al grupării interlope din cartierul brăilean Obor, Mihai Vincler, tatăl condamnatului Emanuel Robert Vincler, a fost condamnat, la rândul său, de către un tribunal italian, la 9 ani de închisoare, fiind extrădat din România în martie 2007. Mihai Vincler a fost judecat şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism, instigare la prostituţie şi instigare la trecerea ilegală a frontierei, fiind dat în urmărire internaţională încă din anul 2004. La sfârşitul lunii martie 2007, Vincler a fost preluat de către poliţiştii italieni, în baza primului mandat european de arestare provizorie emis pe numele unui brăilean, după ce, în luna ianuarie, fusese reţinut de către autorităţile judiciare române, în vederea extrădării. Culmea, în momentul extrădării, cazierul lui Mihai Vincler era curat. După arestarea lui Mihai Vincler, la sfârşitul lunii februarie 2007, cartierul Obor a fost scena distrugerii, cu focuri de armă, a unui autoturism "Peugeot 407" aparţinând interlopului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro