Am participat, în ultima vreme, la mai multe întâlniri cu elevii din anii terminali și părinții lor. Copii frumoși, deștepți, ambițioși, majoritatea elevi de top, părinți deja sleiți de emoții, de efort, de grijă.
Toți, dar absolut toți au intrat în sala de discuții cu ideea că sunt în fața celei mai importante alegeri de până acum și că de rezultatul din vara aceasta va depinde covârșitor viitorul. I-am privit pentru o clipă și în ochii lor am regăsit toate dilemele adolescenței mele, dar și toate frământările de mamă de absolvent. Și tot într-o clipă am derulat pe repede înainte filmul ultimilor 30 de ani și mi-am amintit.
Mi-am amintit tot efortul depus în anii de facultate – câte nopți nedormite, câtă matematică și fizică îndesate pe gât! N-am profesat nici măcar o zi ca inginer! Dar nici n-am regretat vreodată, pasiunea pentru scris, pe care am transformat-o în profesie, mi-a oferit o carieră la care nici măcar nu visam în anii în care ”recitam” formulele și-n somn.
Mi-am amintit de Lore, prietena mea cea mai bună, care încă de la grădiniță se visa doctor. Părinții nu i-au permis ”să se risipească” într-un ”dispensar de țară”, așa că au obligat-o să urmeze ASE. N-a fost o zi contabilă, încă din facultate s-a ”înrolat” în divizia distribuitorilor de medicamente, iar astăzi ocupă poziția 2 într-una dintre cele mai mari companii din industria pharma.
Ruxandra, Mircea, Adrian... și câte astfel de povești nu mi-am amintit în sala aceea! Toți copii deraiați de la drumul firesc de familie, de prieteni, de cine știe ce conjunctură, dar care, într-un final, exact ca și mine, și-au configurat și reconfigurat de mai multe ori traseul profesional până au ajuns într-un loc care să-i împlinească.
Astăzi - pentru că, vorba românului: tot pățitu-i învățat - vă spun cu toată sinceritatea, exact cum am spus și celor din sală: admiterea este importantă, merită efortul, dar nu și stresul. Pentru că, în lungul și complexul itinerar profesional, admiterea este doar o gară de schimb. Importantă este destinația – să fie un loc bun, împlinitor, dar și mai importantă, călătoria. Este crucial să te însoțești cu oameni valoroși, să înveți din poveștile lor, să le asculți povețele, să ”furi” de la ei nu doar informație/meserie, ci și atitudini, comportamente, principii. Și tot esențial este să-ți lași timp și pentru tine, să te bucuri de peisaje și întâmplări, să te descoperi, să te cunoști, să te desăvârșești ca om.
Cu ani în urmă, un CV doldora făcea diferența la angajare. Astăzi, cel puțin în cazul tinerilor (pentru că tuturor ne e clar că școala românească asigură competențe academice sau profesionale complet depășite pentru mediul de business) interviul face diferența. Iar în cadrul acestui interviu, angajatorul caută să descopere mai degrabă omul din tine, nu cunoștințele pe care le deții. Să te învețe meserie e ușor pentru el, să te educe comportamental și să te fortifice emoțional îi este aproape imposibil. Nu risipiți, deci, energia și entuziasmul copiilor în 10 pe linie! Cel puțin în răgazul dintre cele două mari examene, lăsați-i să-și cultive pasiunile, să petreacă timp între oameni, să descopere și să caute. Lăsați-i inclusiv să greșească, să încalce reguli, doar așa mai târziu vor ști să recunoască, răul, să-și asume merite dar și greșeli. Veșnic cu ochii pe ei, ca niște cloști cu aripile permanent pregătite să le atenueze căderile, cu spirtul la îndemână să le dezinfectăm rănile nu facem decât să le slăbim simțurile și sistemul de autoapărare. Or, în jungla de pe piața muncii, inteligența nu e suficientă, rețeta succesului conține mult mai multe ingrediente, cele mai multe dobândite în afara școlii. Iar piața muncii este locul în care copilul dvs va petrece cei mai mulți ani! Pregătiți-l, așadar, pentru viață, nu pentru admitere! Cultivați-le un sistem de principii și valori sănătoase, învățați-i să respecte munca și omul și să lupte pentru propriile visuri. Asta înseamnă educație cu sens!
