Sectia din Gradina Mare a Muzeului, praduita de hotii de fier vechi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sectia din Gradina Mare a Muzeului, praduita de hotii de fier vechi

Cindva un etalon in toata tara, gratie exponatelor adunate aici de un inimos colectiv de muzeografi coordonat de profesorul Liviu Mihailescu, Sectia de Etnografie si Arta Populara a Muzeului Brailei este acum o ruina descompletata sistematic de hotii de fier vechi. Cladirea, situata in Gradina Mare, a fost tinta pentru hoti de trei ori, in ultimele trei luni. Prima data s-a intimplat in 18 mai, cind s-au sustras gratiile de la trei ferestre, a doua oara pe 3 iunie, cind a disparut o fereastra, iar ultima data acum citeva zile, pe 17 iulie, cind hotii au reusit sa dispara cu doua ferestre cu cadru metalic. Din lipsa de fonduri, Muzeul Brailei nu asigura paza permanenta pentru acest obiectiv, ci doar pe timp de noapte. "Toate furturile s-au petrecut ziua. Intre timp, paznicii au primit dispozitie sa treaca prin zona si pe timp de zi si chiar s-a intimplat odata sa fie surprinsi niste hoti care au reusit sa fuga. Toate cele trei acte de vandalism au fost reclamate la Politie. Dinsii cerceteaza incidentele, insa deocamdata nu au fost identificati faptasii", ne-a declarat Zamfir Balan, directorul adjunct al Muzeului Brailei.
Din fericire, nici unul din pretioasele exponate nu a fost furat, asta din simplul motiv ca imobilul a fost evacuat anul trecut, fiind inclus in proiectul de reabilitare a centrului istoric al Brailei, un proiect finantat pe bani europeni care intirzie, insa, sa inceapa. Dupa ce a functionat in mai multe locatii, incepind din 1960, Sectia de Etnografie si Arta Populara s-a mutat, in 1984, in aceasta cladire din Gradina Publica, amenajata special. Dupa cum ne-a informat muzeograful Diana Cosarca, spatiul expozitional de 1.800 metri patrati, din care 930 spatiu pavilionar, cuprinde zece sali de expozitie, trei depozite si o curte exterioara. Tematica expozitiei cu caracter permanent gazduite aici avea drept scop prezentarea ocupatiilor traditionale specifice zonei Brailei - pescuit, agricultura, vinatoare, pastorit, apicultura, viticultura, legumicultura -, a mestesugurilor, inclusiv a mestesugurilor casnice si a obiceiurilor. Totodata, a fost amenajat un punct in aer liber, alcatuit dintr-o locuinta si citeva anexe gospodaresti. Deocamdata, exponatele asteapta intr-un depozit reabilitarea cladirii, pentru a putea fi readuse in atentia publicului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro