Din delegaţia americană va face parte şi secretarul american al apărării Leon Panetta.
Evenimentul va atrage lideri din întreaga lume pentru a discuta "provocările comune pentru securitate".
Clinton va avea întâlniri bilaterale cu o serie de omologi străini, a precizat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Victoria Nuland.
După conferinţă, Clinton va merge în 5 februarie la Sofia, unde se va întâlni cu înalţi oficiali bulgari.
Printre subiectele aflate pe agendă se numără războiul din Afganistan, tranziţia politică din Orientul Mijlociu şi securitatea energetică.
Aceasta va fi prima vizită în Bulgaria a şefei diplomaţiei americane.