De la un an la altul, ne afundăm tot mai mult în mocirla mioritică. Orb să fii, dar tot realizezi cum se prăbuşesc adevăratele valori, cum sunt distruse şi furate pădurile, cum se închid spitale sau unităţi de învăţământ, cum se dărâmă unele construcţii emblematice. Furaţi de tot felul de jocuri politice, de aranjamente de culise sau de promisiuni politice fără acoperire, asistăm neputincioşi la prăbuşirea democraţiei şi la anestezierea mândriei de a fi român. Ne întoarcem la vechile obiceiuri de a înghiţi pe nemestecate tot ce ni se oferă din partea celor ce ne conduc şi ne facem că nu înţelegem că, treptat-treptat, ni se pune jugul unui regim totalitar, se reinstaurează partidul unic.
Stând comod în faţa televizoarelor, ne lăsăm manipulaţi de tot felul de măscărici politruci care ne traduc sau interpretează după propriul interes evenimentele pe care le traversăm şi îi lăsăm să ne transforme într-o turmă de oi hămesită de sărăcie şi de lehamite, dusă cu uşurinţă la păscut sau la urnele de vot de către câinii de veghe.
După ce Dragnea şi guvernul lui de cadâne îşi dau cu dreptul în stângul când fac declaraţii în faţa jurnaliştilor şi apoi îşi cer scuze pentru că nu au proprietate asupra propriilor cuvinte, aplaudăm şi ne frecăm palmele de bucurie când Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA iese la rampă cu un discurs coerent, fără să-şi frângă vorbele într-o limbă de lemn sau să citească ce i-au dictat alţii.
La drept vorbind, într-o ţară normală, cu nişte politicieni bine şcoliţi şi care nu învârt legile ţării după propriile interese, un discurs la obiect şi fără poticniri, cum a fost cel al Codruţei Kovesi în urmă cu câteva zile, nu ar fi o pasăre rară, care ne-a gâdilat într-o seară de februarie mândria că suntem români sau bucuria de a auzi la televizor că, în sfârşit, cineva le spune lucrurilor pe nume în ţara asta.
Ar fi o stare de normalitate şi de echilibru, în care adevărurile nu se ascund după degete, iar mizeria nu se aruncă sub preş. Ar fi un discurs cu respect faţă de adevăr, de justiţie şi faţă de limba română, un discurs neschingiuit pe “genunche” sau la tăieri de “pamblici”, în timp ce “umbra cade de-a dreapta şi de-a stânga plopului”.
Într-adevăr, “într-un festivalul disperat al inculpaţilor care vor să umilească românii”, şefa DNA nu are niciun motiv să îşi dea demisia, indiferent cât de tare ar striga pesediştii, codrinii sau ştefăneştii după ministrul Justiţiei: “Tudorele, fă ceva, că nu se mai poate, lucrurile au ajuns la paroxism!”, şi indiferent cât de repede s-ar fi întors acesta din Ţara Soarelui Răsare, la ordinul primei ministrese a lui Dragnea, pentru a-i săruta condurii.
Disperarea penalilor şi a penabililor din fruntea ţării nu este doar un festival al inculpaţilor, ci şi zbaterea şarpelui ieşit la margine de drum. Nu ştiu încă dacă Tudorel Toader, ministul Justiţiei, va cântări adevărul la justa valoare în următoarele zile sau dacă va înclina balanţa în favoarea actualei puteri, descotorosindu-se de şefa DNA. Dar, dacă Justiţia va fi îngenuncheată de Dragnea, ne putem aştepta la orice. Ne vom întoarce la vechile obiceiuri de a înghiţi pe nemestecate tot ce ni se oferă din partea celor ce ne conduc, ne vom reobişnui cu jugul unui regim totalitar. Şi uite-aşa, treptat-treptat, se reinstaurează partidul unic.
