Se astupă gropile în zona restaurantului unde va avea nunta fiul lui Stancu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Se astupă gropile în zona restaurantului unde va avea nunta fiul lui Stancu

O echipă de lucru a "Tancrad" SRL Galaţi turna, ieri, în mare vervă, plombe asfaltice în nişte gropi mai vechi de pe Str. Plevnei, undeva în spatele fostului cinematograf "Bulevard", ce funcţionează în prezent ca salon de nunţi. Evident, locatarii zonei se bucură că, în sfârşit, scapă de gropile din carosabil, apreciind efortul depus de firma "Tancrad". Gurile rele spun, însă, că, dacă nu ar fi fost programat un anumit eveniment, la respectivul restaurant, strada în cauză ar fi aşteptat mult şi bine să-i vină rândul la reparaţii. Răutăcioşii spun cu subînţeles că acolo va avea nunta, săptămâna viitoare, fiul lui Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila.
Reprezentanţii Primăriei afirmă, însă, că nu este nicio legătură între plombele asfaltice şi fericitul eveniment din viaţa familiei şefului CJ. "Strada Plevnei se numără printre arterele incluse în programul de reabilitare a sistemului de canalizare. Acolo s-au înlocuit vechile conducte, iar acum se lucrează la aducerea carosabilului la starea iniţială", ne-a declarat un funcţionar din cadrul Primăriei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro