Se închid gazele în Chercea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Se închid gazele în Chercea

* reluarea furnizării se va face, astăzi, în jurul orei 14.00, anunţă compania Distrigaz Sud Reţele

 

Furnizorul zonal de gaz metan a anunţat că, astăzi, de la ora 10.00 până la ora 14.00, închide robinetul pentru consumatorii care locuiesc pe mai multe străzi din cartierul Chercea, răstimp în care se efectuează lucrări programate la reţeaua de distribuţie pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu gaze naturale. Potrivit comunicării celor de la Distrigaz este vorba despre străzile Alexandru cel Bun, Zimbrului, Debreţin, Iasomiei, Rapsodiei, Comuna din Paris, Focşani, Radu Popescu, Cărăbuşului, Fânăriei, Petru Rareş, Baladei, Dragoş Vodă, Costache Negri, Gheorghe Asachi, Dimitrie Cantemir, Lupeni, Alexandru Lăpuşneanu, Decebal şi Ioan Vodă cel Cumplit.

 

Reamintim clienţilor noștri că pot apela serviciul de call-center Apeluri de Urgenţă al Distrigaz Sud Reţele la numărul unic 021 9281. Ne cerem scuze pentru inconvenienţele create clienţilor noştri şi le mulţumim pentru înţelegere”, se precizează în comunicatul de la Distrigaz.

 

Distrigaz Sud Reţele este o filială a ENGIE Romania, înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de distribuţie de cea de comercializare. Activitatea principală a societăţii este reprezentată de distribuţia gazelor naturale. Distrigaz Sud Reţele deserveşte 19 judeţe din sudul ţării şi municipiul Bucureşti, gestionând o retea de distribuţie de aproximativ 19.000 km.Judeţele deservite de către companie sunt : Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Valcea, Vrancea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro