Mergi la conţinutul principal

Schimb de timp

Pe 15 septembrie, Facebook făcea mare tam-tam: 100 de zile până la Crăciun! Parcă cineva m-a prins de umeri și m-a scuturat cu putere... Aceeași senzație ciudată pe care am avut-o în urmă cu vreo două săptămâni, când m-am întâlnit cu o prietenă pe care o știam însărcinată. Acum era împreună cu fiul ei, iar el deja mergea singurel.

M-am simțit dintr-o dată prizoniera orei, zilei, lunii, anului, captivă în viteza cu care aleargă viața mea. Mi se părea că doar am închis ochii o clipă... nu știu când au trecut 265 de zile din anul acesta, nu știu cum de a reușit bebe să meargă în picioare într-o fracțiune de secundă.

Știu, și tu ai avut astfel de momente. În agitația cotidiană a vieții moderne, deseori avem această senzație că totul se întâmplă mai repede, că ziua nu mai are 24 de ore. Timpul parcă zboară, iar noi suntem luați în vârtejul lui.

Categoric, timpul nu se comprimă, doar noi îl percepem așa, pentru că îl trăim altfel, îl consumăm dezechilibrat și îl risipim inconștient în lucruri mici. Avem nevoie de o conștiență mai profundă a timpului nostru. Avem nevoie de o reconciliere cu noi.

Specialiștii recomandă tot felul de ”rețete” pentru a depăși momente de genul ”Cum? 100 de zile până la Crăciun?!...”, sunt diverse practici și metode. Ha! Ha! Eu n-am timp de ele! Dar am observat că funcționează să revăd când și când ”In Time”, un film science fiction care explorează o lume în care moneda de schimb este timpul. Lumea în care se desfășoară acțiunea este o societate distopică, în care oamenii încetează să îmbătrânească la 25 de ani, dar abia atunci încep să acorde cu adevărat importanță timpului. Pentru că, din momentul acela, pot câștiga sau pierde timp de viață în funcție de activitățile lor și pot transfera timp de la unul la altul, fie în mod voluntar, fie printr-un proces numit "schimb de timp". Oamenii cu timp în plus sunt privilegiați și pot trăi mult, iar cei săraci sunt nevoiți să supraviețuiască cu timpul limitat pe care îl au. Nu vă mai dau amănunte, unii poate îl știți deja, alții poate vă propuneți să îl vedeți, vă mai spun doar atât, este un film intrigant și captivant, care vă poate face să reflectați asupra valorii timpului.

Deși în lumea reală timpul nu este o monedă în sensul propriu al cuvântului, așa cum este prezentat în "In Time", de fapt, pentru fiecare dintre noi el este o resursă valoroasă. O ipotetică monedă pe care poți să o investești înțelept în experiențe frumoase, realizări remarcabile, conexiuni sănătoase. Sau nu. Din păcate, ne-ar fi de folos un strop de instruire ”financiară”, pentru că de câte ori spun sau aud: nu știu cum a trecut vara asta, anul ăsta etc, sentimentul de pierdere nu ține de muncă, de responsabilități, ci de interior, de conectarea cu sine și ceea ce numai tu îți poți oferi, ceva ce îți aduce împlinire și valoare.

Nu mă erijez în specialist, nu intenționez să dau sfaturi. Prin rândurile acestea, doar am încercat să vă opresc pentru câteva minute, să vă încetinesc puțin fuga și să vă reamintesc: fiecare avem puterea de a influența modul în care ne trăim timpul și, cel puțin sub acest aspect, să decidem cum vrem să fim, săraci sau bogați. Este, așadar, un apel la a fi mai generoși cu noi, să ne folosim înțelept și eficient timpul ca monedă de schimb, prin care să ne cumpărăm avuții diverse: liniște, bucurie, împlinire, optimism.

Apropo, știți că mai sunt doar 100 de zile până la Crăciun!

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro