* este vorba despre înlocuirea reprezentantului ALDE Brăila într-una dintre cele trei secţii de votare ale comunei Dudeşti * potrivit Danielei Rădulescu, copreşedintele organizaţiei judeţene, persoana desemnată de partid să facă parte din secţia respectivă a avut o problemă de sănătate şi a fost luată de Ambulanţă * prin urmare, s-a permis înlocuirea sa * interesant este că la nivelul judeţului nostru, din noiembrie când a fost stabilită componenţa membrilor secţiilor de votare, au avut loc zeci de schimbări, atât din partea partidelor, cât şi a preşedinţilor şi locţiitorilor
ALDE Brăila a primit aprobare din partea Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 9 Brăila să îşi înlocuiască reprezentantul dintr-o secţie a comunei Dudeşti, chiar în ziua alegerilor. Decizia, consemnată prin proces verbal de BEJ, a venit după ce reprezentantei iniţiale a ALDE din secţia nr. 182 i s-a făcut rău şi a fost preluată de Ambulanţă.
„Nu ştiu să vă spun exact de ce afecţiune suferă, dar ni s-a permis să o înlocuim în situaţia asta. A fost aseară la ora 18:00 acolo, în această dimineaţă s-a prezentat la secţie, dar i s-a făcut rău. Având în vedere faptul că a fost luată cu salvarea de acolo de la secţie şi că au fost dovezi clare că i s-a făcut rău, ni s-a permis să o înlocuim”, a declarat Daniela Rădulescu, copreşedintele ALDE Brăila.
Zeci de modificări la nivelul secţiilor de votare din judeţ, în ultimele două săptămâni
Situaţia ALDE nu este una singulară. Începând cu finele lunii noiembrie, când a fost stabilită componenţa celor 281 de secţii de votare din judeţ (preşedinţi, locţiitori şi reprezentanţi ai partidelor), au survenit zeci de schimbări, fie decizii luate de Autoritatea Electorală Permanentă, fie la cererea formaţiunilor politice. Chiar ieri, cu o zi înainte de alegerile Parlamentare, potrivit unui proces verbal al BEJ Brăila, a avut loc o înlocuire a locţiitorului secţiei nr. 22 din muncipiu, iar PRU a primit aprobarea pentru schimbarea reprezentantului dintr-o secţie în comuna Frecăţei.
Practic, începând cu 2 decembrie şi până la finele săptămânii trecute AEP a înlocuit 13 preşedinţi şi 8 locţiitori din secţiile de votare din municipiu şi judeţ. De asemenea, PSD a primit aprobare pentru înlocuirea a 7 reprezentanţi în secţii, PRU pentru 37 plus vreo 11 rectificări (corectarea datelor personale ale unor reprezentanţi), PNL a schimbat vreo 20 de reprezentaţi, ANR - 2, PMP - 2 iar PSR vreo 23 plus alte 2 rectificări.