Valul schimbărilor a ajuns şi în sistemul de învăţământ brăilean. Ieri, în Consiliul de Administraţie al Inspectoratului s-au numit patru inspectori şcolari noi şi mai mulţi directori. Schimbările vor continua şi astăzi, tot în Consiliul de Administraţie al Inspectoratului.
Inspectorul şcolar general Iulian Danielescu a precizat că aceasta a fost dorinţa Ministerului Edicaţiei, de a se reevalua activităţile inspectorilor şi directorilor, iar acolo unde este nevoie să se opereze schimbări, în măsura în care legea permite, adică directorii nu ocupau funcţia prin concurs. S-au avut în vedere, în primul rând, rezultatele la evaluările naţionale şi bacalaureat.
La nivelul IŞJ s-au făcut patru schimbări: la limbi străine a fost numită inspector profesoara Dorina Boldeanu de la Şcoala "Ecaterina Teodoroiu", în locul profesoarei Mirela Dumitru. La matematică, în locul tânărului profesor de la Unirea, Adrian Ghiura, a fost numită profesoara Daniela Ivan, care a fost director la Şcoala "Radu Tudoran". Pentru o jumătate de post de inspector de chimie, coordonat până acum de inspectorul de la biologie Camelia Costea, a fost numit profesorul Daniel Panţuru. Pentru postul de inspector pentru învăţământul preşcolar, în locul institutoarei Ecaterina Palade a fost numită institutoarea Cristina Mangiurea.
S-au operat schimbări şi în conducerile unităţilor de învăţământ preuniversitar, alte schimbări urmând să se mai facă şi în cursul zilei de azi. Câteva dintre ele le anunţăm de azi, urmând ca în numerele viitoare să anunţăm ce alte schimbări s-au mai realizat. Colegiul "Bălcescu" are de ieri o nouă conducere. Director este prof. Carmen Pârlog, care a mai fost şi inspector şcolar general adjunct, iar adjunct este prof. Nicoleta Mânecă, ce a mai ocupat această funcţie în urmă cu câţiva ani. La Colegiul "Murgoci" a rămas acelaşi director, prof. Viorica Moşescu, dar s-a schimbat directorul adjunct, care este acum prof. Dana Oprescu. Şi ea a mai ocupat această funcţie în urmă cu câţiva ani. La Liceul "Cerna" noul director este Angelica Toncea, fost director la Palatul Copiilor pentru câteva luni, iar director adjunct a rămas Doina Baltă. Celelalte schimbări le vom anunţa în ediţiile viitoare ale ziarului nostru.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.