Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila a organizat, ieri, un execiţiu tactic, pentru a testa capacitatea de intervenţie a propriilor cadre, dar şi a angajaţilor firmei specializate în neutralizarea de deşeuri toxice "Setcar" SA, în cazul producerii unui accident chimic şi a unui incendiu în incinta societăţii respective.
Exerciţiul a început, ieri, la ora 10.00, la punctul de lucru al "Setcar", de pe platforma fostului combinat de la Chiscani. Potrivit scenariului, din cauza unui motostivuitor defect, structura de rezistenţă a unui depozit de reactivi expiraţi a fost afectată, iar prăbuşirea acoperişului a cauzat scurgeri de substanţe toxice. Gazul eliberat în atmosferă era purtat de vânt, punând în pericol locuitorii Coloniei de la kilometrul 10. Totodată, într-o altă secţie a "Setcar" a izbucnit un incendiu ce s-a extins şi la câteva containere de solvenţi depozitate în apropiere. Pentru ca totul să fie cât mai complicat, organizatorii exerciţiului au prevăzut în scenariu o a treia situaţie, ce implica producerea unui accident rutier la poarta firmei, accident urmat de încarcerarea unor persoane într-un autovehicul.
La exerciţiu au participat echipele specializate în intervenţii de protecţie civilă din cadrul "Setcar" SA, precum şi trei echipaje de intervenţie-stingere, un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD şi echipajul de cercetare chimică, bacteriologică şi radiologică (CBRN), din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila. Au mai participat un echipaj din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Brăila, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila şi o echipă din cadrul Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu.
Toate aceste forţe de intervenţie au colaborat, fiecare pe domeniul ei de activitate, pentru rezolvarea problemelor presupuse de scenariile amintite mai sus. De altfel, principalul scop al exerciţiului a fost "perfecţionarea pregătirii personalului, atât de conducere cât şi de execuţie, pentru cunoaşterea şi aplicarea concepţiei de acţiune, în vederea gestionării unor situaţii cu grad ridicat de complexitate", după cum se arată într-un comunicat de presă emis de ISU "Dunărea" Brăila.
După cum v-am mai informat, "Setcar" SA este, la ora actuală, una dintre cele mai mari firme româneşti specializate în decontaminări şi neutralizări substanţe chimice. În depozitele sale s-au aflat inclusiv deşeuri provenite de pe celebra navă "Flaminia", la bordul căreia s-a produs un incendiu ce a produs reziduuri extrem de toxice.