Lumea pare că şi-a pierdut răbdarea – şi asta în cel mai fericit caz. Pentru că sunt sute de mii de români care şi-au pierdut de fapt locurile de muncă sau cel puţin un sfert din venituri. Care şi-au cheltuit bruma de economii pe care o aveau, pentru a trece de perioada aceasta în care nu au putut merge la serviciu. Nu este cazul bugetarilor, aceşti privilegiaţi ai vremurilor, dar asta este o altă poveste.
Aşa că toată lumea aşteaptă relaxarea şi reluarea activităţii economice şi sociale – de la deschiderea teraselor la cea a hotelurilor şi pensiunilor, de la deschiderea restaurantelor la cea a plajelor, de la eliminarea restricţiilor şi a regulilor de distanţare socială până la revenirea întregii societăţi la nivelul la care se afla la sfârşitul lunii februarie 2020.
Este însă greu de crezut că viaţa va mai fi la fel prea curând. Cu toate acestea, relansarea economică şi socială trebuie făcută. După cum spuneam, oamenii chiar nu mai au răbdare – sau cel puţin o bună parte dintre ei. Este greu de anticipat exact ce se va întâmpla, dar pot fi luate în calcul 3 scenarii.
Scenariul optimist: totul decurge cât se poate de normal, deschiderea teraselor şi a tuturor activităţilor specifice se face rapid, numărul de cazuri se reduce spre zero, pe fondul responsabilităţii tot mai mari a oamenilor, economia îşi revine începând cu 15 iunie, consumul creşte cu şi mai mult aplomb, veniturile la buget îşi revin, iar peste 2-3 luni aproape că vom fi uitat că am trecut printr-o pandemie. Acesta este şi cel mai nerealist scenariu, ţînând cont că, de fapt, nu ne aflăm deloc pe o pantă descendentă în privinţa numărului de cazuri, ci doar la o stabilizare în jurul a 150-200 de infectări noi pe zi. În plus, obiceiurile de consum ante-pandemie nu-şi vor mai reveni în acest an, în primul rând pe fondul prudenţei şi al scăderii veniturilor unei bune părţi a populaţiei.
Scenariul pesimist: în iunie, după redeschiderea teraselor şi plajelor, reizbucnesc focare de Covid prin mai toată ţara. Valul 2, aşteptat abia spre iarnă, vine de fapt în iunie. Se reintroduce starea de urgenţă, se reintroduc restricţiile, economia cade la pământ, criza care ar veni ar arunca ţara cu 10 ani în urmă. Este cel mai negru scenariu şi, totuşi, posibil.
Scenariul realist: numărul de cazuri se menţine destul de scăzut, cu mici focare izolate, iar deschiderea activităţilor economice şi aplicarea măsurilor de relaxare vor continua, odată cu creşterea încrederii populaţiei, în paralel cu păstrarea prudenţei necesare. Numărul însă mare de şomeri, la care se adaugă numărul mare al românilor reveniţi din străinătate, rămaşi fără venituri, va pune o presiune uriaşă pe piaţa muncii, dar şi în ceea ce priveşte bugetul de stat. Veniturile statului nu vor reveni la nivelul anterior pandemiei, însă cheltuielile vor continua să crească, în primul rând în contextul viitoarelor alegeri, fiind an electoral. Nu vor lipsi măsurile populiste, promisiunile demagogice, risipa banului public pe proiecte inutile, dublată de incapacitatea de a cheltui fondurile europene alocate din belşug de UE – nu ar fi prima dată. Se vor aplica în continuare creşteri de pensii şi salarii la stat, se vor menţine pensiile speciale. Economia, însă, nu va mai reveni la nivelul anterior – sectorul privat va fi, în continuare, singurul afectat. Astfel, criza nu va putea fi evitată, doar că nu va avea amploarea celei din scenariul 2. Va fi aproape sigur o iarnă grea, dar – culmea – nu din cauza Covid, ci doar din cauza vechilor metehne ale politicii româneşti.
