Scandal, pasiuni, animozităţi la înscrierile pentru Concursul Naţional de folk "Chira Chiralina". Participanţilor de anul trecut care au obţinut Marele Premiu ori unul din premiile I, II sau III, le-a fost respinsă candidatura pe motiv că sunt laureaţi şi, conform regulamentului, nu mai au voie să se înscrie. "Prezenţa Dac'Art-ului a fost refuzată, pe motiv că «un câştigător al Marelui Premiu nu mai poate participa la nicio altă ediţie ulterioară». Aşadar, trupei în cauză i s-a refuzat prezenţa pentru o formulare de regulament inexistentă/fără acoperire reală. Continuând pe aceeaşi linie, formaţiei «Descântec» din Iaşi, prezentă la ultimele 3 ediţii (locul 2 la ediţia 2010) i s-a refuzat prezenţa pe acelaşi motiv. Apelând la metoda contraexemplului, pot da numele Ionuţ Mangu, artist care a ocupat treapta a 3-a a podiumului, iar în anul imediat următor i s-a permis prezenţa la festival şi (mai mult!) a câştigat Marele Premiu. Evitând să mă îndrept către tendinţa pur românească de a dezgropa potenţiale scenarii, voi încerca să trec în plan secundar faptul că dl. Mangu este brăilean sau că «politica» doamnei director ar fi axată pe direcţionarea sumelor alocate premiilor (deloc de neglijat!) numai către «fiii Brăilei»", ne-a scris Adrian Cârneciu, managerul trupei Dac'Art.
"Toate acestea cred că s-au întâmplat pentru că s-a dublat Marele Premiu"
Regulamentul concursului prevede, la secţiunea "Condiţii", că laureaţii marilor premii ai ediţiilor precedente nu pot participa la concurs, însă nu se precizează clar ce înseamnă marile premii de la ediţiile anterioare. Problema înscrierii premianţilor de anul trecut era ieri rezolvată, candidaţii fiind acceptaţi. "Când am văzut că nu este un singur candidat care a înţeles că în regulament e vorba doar de Marele Premiu, nu şi de premiile I, II şi III, am luat legătura cu preşedintele de onoare al concursului, Nicu Alifantis, cu preşedintele juriului, Titus Andrei, am hotărât să ne asumăm neclaritatea din regulament, deşi de cinci ani este acelaşi text şi nu am mai avut asemenea probleme şi să acceptăm ocupanţii locurilor I, II şi III să se înscrie. Într-un singur an «ne-a scăpat» un candidat, atât. Acum am constatat că unii candidaţi, ca să scape de prevederile regulamentului, s-au înscris sub alt nume. Staff-ul organizatoric a observat că aceleaşi persoane din formaţia «Descântec» s-au înscris sub alt nume. Toate acestea cred că s-au întâmplat pentru că s-a dublat Marele Premiu, de la 2.500 la 5.000 de lei şi totul a devenit mult mai atractiv. Oricum, la anul vom modifica regulamentul, să fie lucrurile mult mai clare", a explicat Maria Puşcaciu, directorul Centrului de Creaţie.
Anul acesta, Festivalul Naţional de Folk "Chira Chiralina" vine cu două noutăţi importante. Câştigătorii premiilor de la alte concursuri sar peste preselecţie şi ajung direct în competiţie, iar premiile au fost mărite considerabil. Marele Premiu s-a dublat, a ajuns la 5.000 de lei, Premiul I valorează 2.500 de lei, Premiul II - 2.000 de lei, Premiul III - 1.500 de lei. De asemenea, Premiul pentru cea mai bună creaţie, Premiul pentru virtuozitate instrumentală şi Premiul special al juriului valorează, fiecare, 1.000 de lei. Festivalul, care în acest an promite o calitate sporită, are loc în perioada 4 - 6 noiembrie, la Casa Tineretului.