Cu preţul unor victime colaterale (destui mici întreprinzători), criza a arătat că România trecuse de la miliardarii de carton ai anilor '90, în faza afacerilor de carton. Creşterile forţate ale preţurilor în domeniul imobiliar sunt doar un exemplu. Piaţa caselor şi terenurilor a dat înapoi până la nivelul din 2005, dar cei care au apucat să se împrumute de la bănci duc în continuare o povară prea mult umflată. Este una din numeroasele note de plată pe care oamenii obişnuiţi le plătesc pentru greşelile intenţionate sau nu ale altora.
Tot notă de plată se cheamă şi artificiul majorării pe parcurs a costurilor lucrărilor publice, adjudecate iniţial la licitaţii - culmea! - tocmai pentru preţul mic oferit. Asta se resimte indirect în buzunarul cetăţeanului, pentru că banii provin de la buget (local sau de stat), însă poate fi motivul amânării altor investiţii menite să aducă un cât de mic plus de confort românilor.
Mai presus de cheltuielile cu bani la vedere stau poate cele mai costisitoare instrumente ale democraţiei: deciziile politice. Faptul că acum avem de plată cât nu putem duce vine şi din cauza unor hotărâri luate în cel mai iresponsabil mod. România a navigat în derivă în două din cele trei luni finale ale anului trecut, când un Guvern Boc slab a fost trântit de o opoziţie deja dovedită în atâtea rânduri slabă. Altcineva decât poporul român trebuie să plătească pentru asta! Dar, din nefericire, aşa cum atunci s-au pierdut două luni în plină criză, în vreme ce mai toate ţările se pregăteau să înfrunte recesiunea, tot aşa, acum, clasa politică nu a catadicsit să mişte un deget, ca gest de solidaritate, pentru reducerea indemnizaţiilor. Cu mici excepţii, dar numai cu o floare nu se face primăvară!
La fel, nimeni nu a fost pus să plătească pentru referendumul prezidenţial din primăvara lui 2007, când preşedintele a fost suspendat fără măcar să se facă un "studiu de piaţă" al afacerii. Costisitorul referendum ce a urmat l-a repus în funcţie pe Băsescu, dar banii organizării votului au rămas duşi pe apa sâmbetei. Acum, PSD ar vrea un nou referendum, în care populaţia să fie întrebată dacă este de acord cu scăderea salariilor şi pensiilor, cu măsurile de austeritate, în general. De ce nu unul în care întrebarea să fie "Sunteţi de acord cu dublarea salariilor şi pensiilor?".
Dacă social-democraţii sunt în criză de idei, în schimb liberalii au rămas cu gândul la o guvernare minoritară. Însă într-o ţară precum România, unde compromisurile politice sunt dovedite practic ca fiind murdare, efectele guvernării minoritare din 2007-2008 se resimt şi azi, între păcatele Cabinetelor anterioare şi ale celor numite din 2009 încoace. Orientarea doctrinară a rămas doar teorie, iar stânga şi dreapta se amestecă deseori într-un dans al tragerii de timp. Pe banii noştri, evident.
