Deoarece Guvernul nu a acordat, din aprilie, cele zece sporuri negociate in luna ianuarie, saptamina viitoare va fi deschis conflictul de munca, anunta sindicalistii.
Dupa cum v-am mai informat, Federatia Sanitas a negociat cu reprezentantii Ministerului Sanatatii Publice si ai Casei Nationale de Asigurari de Sanatate mariri de salarii si sporuri care sa ii determine pe profesionistii din sistemul sanitar sa nu mai plece in strainatate, dar, in mare parte, in spitale se regasesc in continuare aceleasi probleme: personalului sanitar nu i se pot aplica drepturile negociate, iar pe de alta parte, bolnavii sint pusi in situatia de a cumpara medicamentele necesare.
De precizat este faptul ca, in urma acordului semnat in aprilie, intre Federatia Sanitas si ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, intregul personal medical a primit, din luna mai, sporul de preventie sanitara, care anterior era acordat doar cadrelor medicale de specialitate. Totodata, prin acest acord, sporul pentru conditii speciale in munca a fost extins la alte sapte categorii de personal, de acesta beneficiind si personalul din medicina interna, salile de nastere, neonatologie, chirurgia oftalmologica si ORL, neurologie.