Salvarea, pană de motor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Salvarea, pană de motor

Detalii incendiare ies la iveală în cazul «Reparaţii pe hârtie la Ambulanţă». Speriate de anchetele demarate pe acest subiect de mai multe instituţii, inclusiv Poliţia, firmele de service auto, partenere ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Brăila au început să se dea pe goarnă. "ADA Motors", de exemplu, face referire la înlocuirea motorului unei ambulanţe, la "IVAS Galaţi", deşi nu era nevoie de asta, doar pentru a se şterge urma unei schimbări de chiulasă, lucrare realizată doar pe hârtie. Evident că "manevrele" au stors bani frumoşi din vistieria publică a SAJ şi rămâne ca organele de anchetă să stabilească modul în care s-a împărţit prada între artizanii afacerii. Mai mult, cei de la ADA arată cu degetul şi spre staff-ul de la achiziţii al SAJ Brăila, acuzând licitaţii cu dedicaţie. De cealaltă parte, şefa instituţiei, dr. Viorica Uscatu, respinge acuzaţiile susţinând că totul este doar o făcătură menită să discrediteze instituţia pe care o conduce şi să tragă în noroi munca eroilor de pe ambulanţe. De parcă medicii şi asistentele de pe salvări, care cu adevărat sunt eroi, ar fi avut vreo implicare în această afacere mizerabilă cu piese auto!

Ancheta penală demarată de poliţişti şi "vizitele" neaşteptate la service-urile cu care Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) are contract pentru întreţinerea parcului auto, trei la număr, au început, se pare, să deranjeze. Reprezentanţi ai societăţilor care se ocupă de întreţinerea maşinilor, atunci când acestea pică, s-au apucat să dezvăluie unele nereguli. Semnalul de alarmă a fost tras de SC "ADA Motors" SRL, care a trimis o adresă către SAJ Brăila şi a explicat cum lucrează comisia din cadrul instituţiei, cea care decide dacă aprobă sau nu să se schimbe piese de la o ambulanţă. Sunt exemplificate două autosanitare - BR16 SAJ şi BR 25 SAJ - aceasta din urmă fiind maşina în cazul căreia a reieşit că, deşi fusese decontată montarea unei piese noi, în realitate era vorba despre o piesă recondiţionată. Evident, mult mai ieftină. Şi acuzaţiile încep să curgă.
Pentru prima dintre ambulanţe, în adresa semnată de directorul general al "ADA Motors", Ramona Aioanei, se arată că propunerea SAJ Brăila a fost de înlocuire a întreg motorului maşinii, deşi se putea rezolva problema doar cu schimbarea chiulasei. "În urma demontării, în data de 23.11.2015, s-a constatat că chiulasa trebuie înlocuită. Ceea ce nu ştiţi dumneavoastră este că această maşină, în data de 06.11.2015 fusese şi la IVAS Galaţi unde conform istoricului autovehiculului i se face şi aici o constatare. După aproape 14 zile, aceeaşi maşină ajunge la noi (n.r. - ADA Motors). În momentul în care noi constatăm că sunt probleme la chiulasă, se refuză de către comisia dumneavoastră înlocuirea acesteia şi ni se propune să schimbăm motorul. Această chiulasă probabil apare schimbată în actele dvs. contabile (vă rog să verificaţi perioada 2014 - 2015), în realitate ea nefiind schimbată. Acest lucru a fost şi mai evident în momentul în care BR16SAJ a fost prima autosanitară care s-a ridicat de la sediul societăţii noastre şi dusă la Ivas Galaţi, unde tot conform istoricului autovehiculului, se procedează la înlocuirea motorului bun al acestei maşini cu un alt motor. Pe scurt, comisia SAJ nu putea cere înlocuirea chiulasei care era defectă, pentru că ea apărea în actele dvs. ca fiind schimbată (cu una nouă), preferându-se înlocuirea unor motor bun cu un altul care automat avea o altă chiulasă pe el, astfel încât să se piardă urma celei neschimbate", arată reprezentanţii de la service. Conducerea de la "Ada Motors" mai susţine că nu este problema celor de la service să rezolve "sabotajul" de la SAJ, ci a organelor competente, însă a ţinut să transmită o informare către managerul SAJ pentru a scoate la iveală adevărul. Oricum, încă din luna decembrie, SAJ a reziliat contractul cu "Ada Motors", după cum ne-au informat unele surse, acesta fiind probabil şi motivul care i-a determinat pe cei de la service să nu mai ascundă adevărul.

Aproape 60.000 lei, valoarea motorului schimbat degeaba

În ceea ce priveşte autosanitara BR 25 SAJ, cea la care s-a efectuat expertiză tehnică cerută de directorul medical al SAJ, dr. Florin Ştefan, constatându-se că în loc de motor nou care apărea în actele SAJ, era, de fapt, un motor vechi, conducerea SC "Ada Motors" se plânge că nu i se decontează sumele cheltuite.
Cei de la service susţin că la ambulanţa în cauză, în momentul în care aceasta le-a fost adusă, nu aveau cum să îşi dea seama de unde provin pierderile de ulei, din moment ce lipseau şuruburi şi practic se intervenise asupra maşinii. S-a procedat la demontarea motorului, tocmai pentru se vedea de unde provin pierderile, în urma verificărilor constatându-se că acestea sunt de la răcitorul de ulei. Aceste justificări par în faţa unor specialişti cam "trase de păr". Dar semnele de întrebare cu privire la lucrările decontate pentru această maşină sunt şi mai multe întrucât, cazul BR25SAJ a fost prezentat de cotidianul "Obiectiv" încă din noiembrie anul trecut, fiind vorba despre decontarea ca fiind nou-nouţe a unor piese recondiţionate. La vremea respectivă, dr. Florin Ştefan, director medical al SAJ, a tras un semnal de alarmă cu privire la starea maşinilor şi modul în care se fac reparaţiile. Mânăria cu piesele recondiţionate s-a confirmat după o expertiză tehnică efectuată la BR25SAJ - care apare în hârtiile de la SAJ Brăila că a beneficiat de o piesă nouă, în valoare de peste 100 milioane lei vechi, dar, în realitate, piesa aflată pe maşină nu era nouă, ci fusese recondiţionată. În acest caz, valoarea ar fi fost de aproximativ 10 - 15 milioane lei vechi.
Gravele acuzaţii privind "repararea" doar pe hârtie a ambulanţelor au atras atenţia poliţiştilor de la Economic. S-a început deja urmărirea penală pentru patru infracţiuni. Mai precis, la data de 2 decembrie 2015, organele de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la presupuse nereguli în achiziţionarea şi derularea serviciului de întreţinere şi reparaţii autosanitare ale SAJ Brăila. Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, dispunându-se începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. În prezent, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice, pentru stabilirea cu certitudine a faptelor şi pentru identificarea suspecţilor.

Licitaţii cu dedicaţie

Revenind la adresa celor de la "ADA Motors", un alt aspect interesant care reiese din text se leagă de achiziţiile publice făcute de SAJ Brăila, mai clar se formulează acuzaţii privind organizarea de licitaţii cu dedicaţie. Astfel, se discută de cereri de oferte "ţintite" către anumite firme sau chiar de anularea unor proceduri doar pentru că la final nu a câştigat licitaţia firma care trebuia.
"Comisia care hotărăşte să nu îmi plătească facturile, este, de fapt, aceeaşi «comisie» care în luna decembrie hotărăşte să plătească pentru BR16SAJ suma de 58.285 ron, pentru un motor care nu trebuia schimbat, este aceeaşi «comisie» care organizează licitaţiile având ca singur criteriu «preţul cel mai mic», este aceeaşi «comisie» care hotărăşte anularea unor licitaţii în funcţie de cine trebuie să le câştige, este aceeaşi «comisie» care atunci când lucrarea nu intră în contractul de licitaţii cere oferte, oferte trimise pe fax şi care ajung doar la cei care trebuie să le câştige lucrarea ... Şi exemplele pot continua", îşi încheie comunicarea către managerul SAJ directorul societăţii "Ada Motors". Potrivit unor surse, cel care ia deciziile la SAJ, în ceea ce priveşte starea ambulanţelor, reparaţiile ce se efectuează, care dintre acestea ajung la service şi cât de des, este directorul tehnic al instituţiei, ing. Viorel Perianu. Restul membrilor aşa-zisei "comisii" sunt, de fapt, tinichigiul, strungarul, electricianul şi mecanicul, cei care mai verifică starea ambulanţelor, dar care nu ar avea competenţă în repararea mărcilor din care provin maşinile. Deci, obligatoriu, ambulanţele de firmă ajung la service.

Anchetă în curs la Serviciul de Ambulanţă Judeţean

După cum v-am informat, de parcul auto al SAJ Brăila se ocupă, pe baza unui contract de service, în valoare de aproape 5 miliarde de lei vechi, trei dealeri auto locali: Ada Motors, Apan Cars şi Autoestima Service.
Alarma vizavi de starea critică a parcului de maşini de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Brăila şi modul fraudulos în care se fac reparaţiile a fost dată de directorul medical, dr. Florin Ştefan, încă din luna septembrie 2015. Imediat după repunerea sa pe postul de conducere la SAJ Brăila, dr. Ştefan a ridicat mai multe semne de întrebare pe acest subiect. A atras atunci atenţia asupra faptului că la SAJ ambulanţele se reparau doar pe hârtie, lucru pe care l-a descoperit, încă din 2012, când a fost schimbat abuziv din funcţie.
Starea "bună" a ambulanţelor a fost scoasă în evidenţă şi de incendiul care s-a produs, la data de 28 noiembrie, când o maşină a luat foc chiar după ce a venit de la o intervenţie. Ambulanţa a fost distrusă în totalitate, din fericire nefiind victime.

 

Buget generos pentru service-ul salvărilor

• contractul este împărţit între "ADA Motors", "APAN Cars" şi "Autoestima Service"

Potrivit datelor disponibile pe SEAP (sistemul electronic de achiziţii publice), instituţia brăileană are încheiat din vara anului trecut, mai precis din luna iulie, un contract de service valabil o perioadă de 12 luni care acoperă parcul auto. Contractul structurat pe 5 loturi este încheiat cu 3 dealeri auto locali, participanţi la selecţia de oferte organizată de SAJ Brăila: primele 4 loturi adică grupul de maşini mărcile Volkswagen, Mercedes, Citroen şi Fiat au fost atribuite către "ADA Motors" şi "APAN Cars", în timp ce de lotul 5, pentru autospecialele marca Ford, se ocupă "ADA Motors" şi "Autoestima Service". Valoarea totală a contractului este de 493.402 lei, fără TVA împărţită astfel: Lotul1 - 114.556 lei (fără TVA), Lotul2 - 193.715 lei (fără TVA), Lotul3 - 135.098 lei (fără TVA), Lotul4 - 16.264 lei (fără TVA) şi Lotul5 - 33.767 lei (fără TVA).
SAJ Brăila mai are încheiat şi contract separat, pentru piese de schimb, cu o firmă din Braşov, SC "Secada" SRL, valoarea de atribuire fiind de 166.206 lei. Aşadar, bugetul alocat de instituţie pentru propriul parc auto de ambulanţe este de aproape 0,66 milioane lei (fără TVA). Ca termen de comparaţie, pe anul 2014 contractul de service a avut o valoare de atribuire de aproape 0,4 milioane lei (fără TVA), adjudecatar fiind "APAN Auto"SRL Brăila, iar pentru piesele de schimb valoarea a fost de 187.665 lei (fără TVA), încheiat cu "Hexa IDP" din Târgovişte.

Activitatea ambulanţei, la parametri normali

Din momentul în care au apărut acuzaţiile vizavi de modul în care se repară ambulanţele, managerul SAJ, dr. Viorica Uscatu, a ţinut să respingă orice acuzaţie. Un drept la replică a fost transmis către redacţia "Obiectiv Vocea Brăilei" chiar după pe cotidianul a prezentat materialul "Infecţie penală la SAJ", în ediţia din 25 ianuarie 2016, în care se arăta faptul că poliţiştii s-au autosesizat şi au dat startul cercetărilor.
Managerul SAJ a precizat că, prin comunicatul transmis, vrea să prezinte situaţia actuală a activităţii SAJ Brăila şi să precizeze unele aspecte semnalate ca negative în presă, în ultimele luni.
"Activitatea medicală a Ambulanţei s-a desfăşurat continuu şi în
parametri normali, contribuind în măsura competenţelor echipajelor noastre la preluarea solicitărilor medicale, tratamentul de urgenţă, îngrijiri medicale la faţa locului, dar şi pe parcursul transportului pacienţilor la unităţi medicale adecvate. În anul 2015, totalul solicitărilor la Ambulanţă a fost de 53.850, iar totalul km. parcurşi este 2.072.875 km. Tot colectivul operativ al Ambulanţei a făcut toate eforturile profesionale, dar şi umane pentru a îndeplini toate sarcinile avute, cu promptitudine şi empatie faţă de suferinţa şi nevoile tuturor celor care ne-au solicitat ajutorul. Desigur că în "spatele scenei", activitatea Ambulanţei se desfăşoară tot continuu, tot cu responsabilitate şi în condiţiile legale, în privinţa menţinerii în funcţiune a maşinilor şi aparaturii medicale, pieselor şi consumabilelor necesare oricărui parc auto. Nu neg că se defectează sau se accidentează ambulanţe sau aparate, dar aceste evenimente neplăcute sunt "neprogramate", nedorite şi vă asigur că facem demersuri normale pentru repararea şi remedierea defecţiunilor, desigur cu ajutorul unor service-uri cu care avem contracte (prin licitaţie electronică, conf. legii) sau prin cereri de ofertă, după caz. Şi aici mai întâmpinăm greutăţi în ce priveşte durata de reparare, aprovizionare cu piese, dar şi prin descoperirea unor alte defecţiuni, ce necesită timpi suplimentari de remediere. Prin legătura strânsă (deplasări personale sau convorbiri telefonice insistenţe din partea colectivului biroului tehnic) cu instituţiile ce implică diagnoza şi reparaţiile ambulanţelor, reuşim să avem în circulaţie în bune condiţii 2/3 din parcul auto activ (32 maşini din 41). În perioada următoare avem speranţe şi promisiuni ferme de încheiere a unor reparaţii mari (înlocuit motoare sau ansamble mai laborioase) pentru încă 3 ambulanţe", transmite managerul SAJ.
Dr. Uscatu a adus în atenţie cazul incendiului, când s-a pierdut o ambulanţă, însă a ţinut să arate faptul că în evenimentul respectiv s-a intervenit cu extinctoare care tocmai fuseseră aduse de la verificat şi încărcat, nu duse, cum a fost prezentat în articolul de ziar, ca şi de hidranţii unităţii. După câteva minute a intervenit un echipaj al Pompierilor. "Nu pot şi nu vreau să cred că cineva poate gândi că o persoană anume a făcut un lucru (reparaţie, cum s-a insinuat) neconform sau greşit, cu scopul de a se produce un incendiu. În altă ordine de idei, am primit în cursul ultimului trimestru al anului trecut o serie de controale din partea forurilor superioare, respectiv Ministerul de Interne - Departamentul pentru situaţii de urgenţă, dar şi din partea Inspectoratului de Poliţie Brăila, care au cercetat (în urma unor sesizări) diverse domenii de activitate ale SAJ, de la organizare şi statut de funcţionare, personal, angajări, grafice de lucru, prezenţa la program, îndeplinirea corectă a sarcinilor şi documentelor de serviciu, de asemenea documentaţia tehnică, economică şi de aprovizionare a activităţilor desfăşurate în serviciile respective (foi de parcurs, fişe de solicitare, F.A.Z.-uri, comenzi, contracte, plăţi etc).
În răspunsul comisiei de control al MAI - DSU (efectuat în decembrie 2015) primit la sediul SAJ, nu se confirmă vreo abatere, lipsă sau neglijenţă gravă în domeniile controlate în urma sesizărilor primite".
Managerul SAJ a arătat că cercetările Poliţiei Brăila se desfăşoară în continuare, fiind audiaţi conducătorii birourilor sau serviciilor menţionate, pe baza documentelor aflate în instituţie. "Consider că deja se trece de o anumită măsură prin apariţia periodică (şi cu "noutăţi" repetate de la un text la altul) a unor articole răuvoitoare şi tendenţioase (totul în jurul perioadelor de concediu de odihnă a managerului SAJ) cu acuzaţii grave, denigratoare, aduse de directorul medical. Am respectat totdeauna condiţiile legii în tot ce înseamnă activitatea ambulanţei (ajutată şi consiliată de colegii de specialitate din instituţie), inclusiv respectarea hotărârii judecătoreşti de a-l pune în funcţie pe dl. director medical. Doresc să trecem şi să rezistăm atmosferei tensionate (neplăcută într-un colectiv, desigur) create de atunci până în prezent, pentru că, de fapt, rolul şi scopul meu (şi al celorlalţi colegi) în activitate este unul nobil şi foarte important, de acordare de ajutor medical de urgenţă tuturor celor care au nevoie sau îl solicită. Spiritul şi formarea mea este pentru seriozitate, corectitudine şi omenie, pe care nu vreau să le trădez în nicio împrejurare".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro