La sfârșitul lunii septembrie, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Muncii, în România erau activi 5,6 milioane de salariați, dintre care aproape 1,3 milioane angajați în instituții și autorități publice, adică bugetari. La aceeași dată, conform aceleiași surse, erau înregistrați 4,78 milioane pensionari de stat și agricultori. Cu alte cuvinte, avem 4,4 milioane de angajați în sistemul privat, care, prin contribuțiile și efortul lor (conexate cu ale patronilor lor) trebuie să susțină, printre multe altele, și 1,3 milioane salarii bugetare și alte 4,78 milioane de pensii.
Ei bine, dintre acești 4,4 milioane de angajați în privat, aproape 2 milioane cîștigă salariul minim pe economie - la acest moment, bani în mână, 1.386 lei/lună. Lor, de la 1 ianuarie 2022, patronii trebuie să le mai dea câte 138 lei, astfel încât să câștige lunar fabuloasa sumă de 1.524 lei. Pomană! Să zică și bogdaproste Guvernului că s-a gândit să-i scoată din sărăcie!
Patronii dau deja din colț în colț și fac tot felul de calcule, ba că e un efort financiar mare, ba că în plină criză sanitară lucrurile scârțâie și nu prea și-ar permite, ba că ce se va întâmpla cu ceilalți, cărora, pentru a păstra un echilibru în firmă, va trebui să le mărească măcar un pic, altfel se încâlcesc ițele la baza piramidei de nu le mai descâlcește nici sindicatul, nici resursele umane... Etc. Și sunt de înțeles, fiecare leu mărire de salariu atrage după el taxe și impozite către stat aproape de aceeași valoare. Iar aici intervine cu adevărat problema salariilor și salariaților din România. Salarii extrem de mici, complet rupte de realitatea coșului minim și nevoile de zi cu zi, dar supraimpozitate nesimțit de mult, pentru a acoperi niște cheltuieli fabuloase, făcute alandala de o clică de corupți, investiții la suprapreț, umflate nepermis de mult, doar pentru a îndestula o camarilă căreia niciodată parcă nu-i mai ajunge nimic. Acesta e un aspect. Al doilea, cu riscul de a isca controverse, este complet inuman și anticetățenesc sau cum mai vreți să spuneți, să încovoiezi sistemul privat, generatorul de resurse și venituri, obligându-l să țină în spate un aparat bugetar supradimensionat. Și pe salarii la care acel sistem privat nu speră nici în cele mai frumoase vise sau scenarii. Pentru 2021, de exemplu, la sfârșitul anului trecut, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) previziona că angajaţii din instituțiile statului vor avea un salariu lunar mediu brut cu circa 45% mai mare decât cel al angajaților din companiile private, respectiv prognoza un salariu mediu brut de 7.141 lei pentru angajații de la stat și de 5.078 de lei, pentru mediul privat. Inechitatea însă nu se oprește aici. Chiar și în interiorul acestui mare sistem, generic denumit bugetar, partea leului - și ca număr de angajați (mai mult de jumătate) dar, mai ales, ca salarii - revine administrației publice centrale sau locale... știți că recunoștea Raluca Turcan, sunt și salarii de 50.000 lei prin instituțiile statului.
Eu sunt perfect de acord, este absurd să nu ai grile și trepte de salarizare în funcție de performanțe, studii, vechime, rolul și locul în ierarhie, dar, măi, oameni buni, de la 1.500 la 50.000 nu vi se pare o diferență mult prea mare?
Și după aceea ne plângem că pleacă românii în lumea largă și nu mai avem muncitori. Păi, să plece unde or vedea cu ochii, dacă au putere și curaj! Pentru că, dacă aveți un minim simț al realității, recunoașteți: pentru salariul acesta minim, unii muncesc de-i ia cu salvarea din curtea fabricii. Și așa a fost mereu, și când ne dădeam ”mândri că suntem români” și acum când construim ”România lucrului bine făcut”.
EDITORIALUL reprezintă strict opinia autorului.
