Nu e normal ca ministrul de Finanțe să nu știe cât este salariul minim pe economie. Nu a știut nici cât e inflația, deci nu e chiar o mare surpriză din partea noului ministru al Finanțelor Publice, Dan Vîlceanu. Nu știu ce l-a recomandat în acest post extrem de important, dar nu pare că ar fi fost vorba despre cunoștințele de bazâ legate de economia românească. (Ca idee, există trei salarii minime în România – 2.300 de lei cel „normal”, 2.350 de lei pentru cei cu studii superioare și 3.000 de lei pentru angajații din construcții, toate sumele fiind brute).
Salariul minim net este însă de doar 1.386 de lei, de la 2.300 de lei brut, foarte mulți dintre angajații români fiind plătiți cu această sumă. Practic, cam 1,5 milioane, din circa 5,5 milioane de angajați, au contracte de muncă cu salariul minim pe economie. Poate ar fi fost bine ca ministrul Finanțelor să știe și asta, fără să fie luat prin surprindere.
Mai revoltător este însă faptul că ministrul Vîlceanu nici măcat nu a crezut, când i s-a spus, că salariul minim este de circa 1.300 de lei net. „E 2.380, cred, salariul minim… Da, 2.300 salariul minim brut. Deci nu are cum să fie 1.300, dar, mă rog... Este în jur de 1.600… și ceva”.
Două concluzii se pot însă atrage din această declarație: în primul rând că, da, nu prea ai cum să trăiești dintr-un salariu de 1.300 de lei (nici 1.600 nu e mare lucru, dar totuși...) și, în al doilea rând, da, taxele pe muncă sunt mari, astfel că e greu de crezut, pentru un neavizat (nu trebuia să fie cazul ministrului de Finanțe) că din 2.300 de lei brut rămâi cu 1.300 și ceva de lei net și că, poate, mai normal ar fi fost să rămâi cu 1.600 și ceva lei net.
Dar realitatea e asta: din 2.300 de lei salariu, 40% pleacă la stat, iar angajatul rămâne cu 60% net, lucru valabil cam pentru orice salariat (există câteva excepții, gen IT, unde taxarea e ceva mai mică).
Pe de altă parte, ideea USR-Plus, privind „zero taxe pe salariul minim”, deși sună mirific – adică salariul minim net să fie de 2.300 de lei, cu peste 900 de lei mai mare decât acum, creștere de care ar beneficia de fapt toți angajații - este aproape utopică. Este extrem de greu de suportat economic o asemenea măsură care ar însemna ca angajații cu salariul minim să nu plătească nicio contribuție la sănătate și pensii, dar să beneficieze de ele, iar restul angajaților să achite cu peste 900 de lei mai puțin la cele două fonduri, bani care le-ar rămâne „în mână”.
Da, să crească salariul net al tuturor angajaților cu vreo 200 de euro pe lună ar fi benefic pentru toată lumea, inclusiv pentru angajatori, ba chiar pentru întreaga economie. Dar impactul bugetar ar fi de vreo 40-50 de miliarde de lei în fiecare an, bani care ar trebui fie împrumutați de undeva, fie aduși din altă parte din economie. Or, este o misiune imposibilă să faci rost de vreo 10 miliarde de euro în plus pe an, în fiecare an de acum încolo, în condițiile în care oricum România se împrumută masiv pe piețele externe și oricum fondurile de pensii și sănătate înregistrează mereu deficite, fără să tai de la investiții sau fără a avea un plus de circa 1-2 milioane de locuri de muncă, create în următorii 1-2 ani. Și nu la stat, unde se consumă bani, ci în economia reală, aia care produce bani.
