• în luna august a.c., câştigul salarial mediu nominal net în municipiul și județul Brăila a fost de 4.088 lei, cu 20,7% mai mic decât cel la nivel național (5.158 lei), precizează Direcția Regională de Statistică Brăila (DRS)
Brăilenii continuă să fie la coada clasamentului național când vine vorba de câștiguri salariale.
Potrivit Direcției Regionale de Statistică Brăila (DRS), câştigul salarial mediu nominal brut realizat în județul Brăila în luna august 2024 a fost de 6.583 lei, mai mic cu 22 % decât cel realizat la nivel național (8.443 lei).
„În agricultură, silvicultură şi pescuit, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 5.910 lei, cu 8% mai mic decât cel realizat la nivel naţional (6.426 lei). În industrie şi construcţii, câştigul mediu brut a fost de 5.134 lei, cu 32,2% mai mic decât cel realizat la nivel naţional (7.575 lei), iar în servicii câştigul mediu brut a fost de 7.652 lei, cu 14,7% mai mic decât cel realizat la nivel naţional (8.974 lei)”, precizează sursa citată.
Tot în luna august a.c., câştigul salarial mediu nominal net în municipiul și județul Brăila a fost de 4.088 lei, cu 20,7% mai mic decât cel la nivel național (5.158 lei), iar indicele preţurilor de consum a fost de 100,23%. Potrivit sursei citate, rata inflaţiei de la începutul anului (august 2024, comparativ cu decembrie 2023) a fost 3,4%. Rata anuală a inflaţiei în luna august 2024, comparativ cu luna august 2023, a fost 5,1%.