Din primele cercetări efectuate de Poliție s-a relevat faptul că șoferul autoturismului scufundat în Dunăre, miercuri, 8 martie, ar fi încercat să se sinucidă. Este vorba despre un tânăr de 31 de ani domiciliat în Brăila. Nu s-au stabilit încă motivele pentru care ar fi recurs la acest gest extrem. Cert este că, în ultimul moment, s-a răzgândit și ar fi ieșit din mașină, prin portbagaj. Așa s-ar explica de ce mașina a fost găsită cu haionul deschis.
Poliția a stabilit că, imediat după tentativa de sinucidere, tânărul a plecat la București și s-a internat într-un spital de psihiatrie. Urmează să fie audiat pentru a se stabili circumstanțele incidentului.
După cum v-am mai informat, un martor ocular a anunțat autoritățile, miercuri, că a văzut o mașină care s-a scufundat în Dunăre, într-o zonă de la marginea municipiului unde brăilenii obișnuiesc să își spele autoturismele cu apă din fluviu. Din primele informații nu reieșea că ar fi sărit cineva din mașină. Imediat, echipa de scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a intervenit pentru găsirea și scoaterea la suprafață a autoturismului scufundat. Operațiunile s-au desfășurat cu dificultate, fiind reluate a doua zi, joi, 9 martie. În după-amiaza zilei de joi, mașina a fost găsită, cu ajutorul unui sonar, fiind trasă la mal de un autocamion ISU dotat cu troliu. Aceasta fusese deplasată de un contracurent la circa 150 de metri în amonte de locul unde a fost văzută scufundându-se. Atunci când a fost găsit, la circa 5 metri adâncime, autoturismul, un Volkswagen Golf de culoare gri metalizat, înmatriculat cu numere provizorii, avea portbagajul deschis.